Sondaj EY Romania Controale si Inspectii fiscale: ANAF nu a tinut cont de punctele de vedere ale contribuabililor in 75% din cazuri
• Jumatate dintre contribuabilii intervievati au declarat ca nu au constituit subiectul vreunei actiuni de control ANAF in ultimele 18 luni
• Aproape doua treimi dintre respondenti (62%) au afirmat ca analiza inspectorilor fiscali a fost efectuata in functie de constatarile realizate pe parcursul inspectiei
• La emiterea punctului de vedere fata de concluziile din proiectul de raport de inspectie, 75% dintre contribuabili au declarat ca ANAF nu a tinut cont de acesta
Potrivit datelor oficiale ale Ministerului de Finante, doar in primele cinci luni ale anului in curs, numarul inspectiilor fiscale a fost de aproape 10.000, cu mai mult de 1 miliard de lei adus in plus la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, actiunile Autoritatii au fost intensificate, avand o crestere de 10% a controalelor fiscale comparativ cu anul 2023. Pe de alta parte, a crescut de aproape patru ori (in 2024 fata de anul anterior) si numarul notificarilor de conformare trimise contribuabililor, totul in contextul necesitatii diminuarii deficitului bugetar, dar si al combaterii fraudelor fiscale din economia tarii.
EY Romania a realizat Studiul privind perceptia si experienta contribuabililor in relatia cu organele de control, in cazul in care s-au aflat in fata unei notificari de conformare ori chiar a unui control/inspectii fiscale, si care au fost rezultatele respectivelor actiuni ale ANAF.
Din punct de vedere cantitativ, mai mult de jumatate dintre companiile intervievate au declarat ca nu au primit o notificare de conformare, ceea ce ar putea fi considerat o veste buna, in sensul ca acestia nu au intrat in vizorul ANAF pentru nereguli in calculul si achitarea obligatiilor fiscale. Restul de 40% au primit o astfel de notificare, iar la intrebarea privind acordul sau dezacordul privind aspectele cuprinse in notificarea respectiva, raspunsurile companiilor au fost perfect egale. Jumatate dintre respondenti au fost de acord, cealalta jumatate declarand ca nu au fost de acord cu respectivele mentiuni.
Intrebati fiind daca au fost supusi vreunui tip control, incepand cu anul 2023, si despre ce fel de control a fost vorba (intrebare cu raspuns multiplu), jumatate dintre respondenti (50%) au spus ca nu au facut obiectul niciunui tip de control. Au urmat cei care au fost subiectul unei verificari documentare (25%), urmati, in proportii egale (19%), de companiile care au avut parte de controale inopinate, respectiv inspectii fiscale. Doar o mica parte dintre companiile participante la sondaj (6%) au bifat faptul ca au trecut printr-un control antifrauda.
Intrucat ANAF a fost de multe ori subiectul unor critici din partea companiilor privind repetitivitatea controalelor, pe aceleasi teme sau pe spete diferite, dar la aceeasi companie, o intrebare importanta din sondaj s-a referit exact la acest aspect. Despre inspectiile fiscale pentru o perioada si un anumit tip de obligatii fiscale care au facut si anterior obiectul unei verificari documentare finalizate prin emiterea unei decizii de impunere, in majoritate covarsitoare (80% din total), respondentii au declarat ca NU au fost supusi unei aceleiasi inspectii fiscale pentru o perioada si unui anumit tip de obligatii fiscale care au constituit anterior obiectul unei verificari documentare finalizate prin emiterea unei decizii de impunere.
Ceea ce poate fi interpretat in cheie pozitiva, in sensul ca ANAF si-a stabilit mai bine programul, temele si grupurile-tinta de control, astfel incat sa nu repete actiunile. Au fost insa si cazuri de acest fel, pentru o cincime dintre respondenti (20%), care au declarat contrariul, respectiv ca au avut parte de repetarea controalelor si a tematicii de control.
„Asa cum o arata si datele publicate de ANAF, controalele fiscale – fie ele inspectii, verificari documentare ori controale inopinate/antifrauda – au sporit semnificativ atat ca intensitate, cat si ca impact asupra colectarii la bugetul de stat. Intr-un asemenea context, riscul aparitiei unor abuzuri din partea organelor de control este mai ridicat, ceea ce face ca preventia sa devina cu adevarat indispensabila pentru conservarea drepturilor contribuabililor”, precizeaza Calin Stan (foto), Partener, avocat Bancila, Diaconu si Asociatii.
In timpul controalelor fiscale, de orice tip, contribuabilul are dreptul de a fi asistat pe partea juridica, astfel ca o alta intrebare importanta a fost exact in acest sens, respectiv, daca li s-a acordat posibilitatea ca, la intalnirile cu inspectorii fiscali, sa fie asistati de catre consultanti fiscali externi si/sau de catre avocati?
Dreptul la asistenta juridica pe parcursul controlului fiscal
Pentru ca raspunsurile au fost relativ echilibrate, usor mai multi fiind cei care au raspuns afirmativ (57%) fata de cei care au spus ca NU li s-a acordat acest drept (43%), rezultatul sondajului ar putea fi considerat, totusi, drept ingrijorator in aceasta privinta. Organele fiscale trebuie sa asigure acest drept, iar contribuabilii pot fi asistati juridic in timpul unui control fiscal.
Pentru ca, potrivit sondajului, in cazul in care juristii/consultantii au fost prezenti pe parcursul controlului fiscal, asistenta oferita de consultantul fiscal extern sau/ si avocatul in timpul desfasurarii controlului fiscal a imbunatatit comunicarea cu inspectorii fiscali pentru majoritatea respondentilor (75%), in timp ce doar 25% au considerat ca nu au observat imbunatatiri sau diferente in interactiunea cu inspectorii fiscali.
Cat priveste volumul de documente si informatii solicitate de echipa de inspectie, avand in vedere obiectul inspectiei fiscale si natura tranzactiilor efectuate, cei mai multi contribuabili l-au considerat rezonabil/ corespunzator (64%), in timp ce aproape o treime dintre respondenti (29%) au apreciat drept „mult prea mare” numarul de acte si informatii cerute de catre inspectorii fiscali. Au fost si pareri potrivit carora volumul de documente cerute a fost insuficient (7%).
Perceptia contribuabililor vizavi de obiectul controalelor
Un alt aspect vizat de sondajul EY a fost cel al experientei, pe parcursul desfasurarii inspectiei fiscale. Astfel, la intrebarea privind pregatirea temei de control de catre inspectorul fiscal si daca acesta a avut de la bun inceput stabilit obiectul concret al tranzactiilor sau acesta a efectuat analiza in functie de constatarile realizate pe parcurs, raspunsurile au fost doar in proportie de 38% pentru prima varianta, in timp ce aproape doua treimi dintre respondenti (62%) au afirmat ca analiza a fost efectuata in functie de constatarile realizate pe parcursul inspectiei.
Este un aspect important, care poate fi interpretat in sensul ca au fost depistate aspecte noi, altele decat cele stabilite initial, care au necesitat reorientarea controlului „din mers”, pentru a fi remediate. Tocmai de aceea, se impune acordarea dreptului contribuabililor de a fi asistati juridic si de a beneficia de un timp de remediere. Ca un argument in plus poate fi luata in considerare si proportia celor care considera ca documentele si informatiile furnizate echipei de control NU au fost analizate in mod temeinic de catre aceasta – 62% versus cei care au considerat ca inspectorii au analizat bine situatia contribuabilului in timpul controlului – 38%.
Zona-limita de la care incep controalele abuzive
Lucrurile devin mai complicate in contextul urmatoarei intrebari din sondaj: Ati intalnit situatii in care documentele depuse si/sau informatiile furnizate in timpul inspectiei fiscale au fost ignorate fara explicatii de echipa de control? Peste 62% dintre raspunsuri au fost pozitive, in timp ce doar 38% au spus ca nu s-au aflat in aceasta situatie.
Controlul fiscal se finalizeaza cu un proiect de raport al inspectiei realizate, care trebuie prezentat contribuabilului de catre inspectorii fiscali, pentru a fi studiat inainte de discutia finala pe rezultatele controlului. La intrebarea privind acordarea unui termen rezonabil, de minimum trei zile lucratoare, respectiv cinci zile lucratoare (in functie de marimea contribuabilului) pentru studierea proiectului de raport de inspectie inainte de discutia finala, 92% din respondenti au raspuns afirmativ, in timp ce restul de 8% au declarat ca NU li s-a acordat acest termen.
In privinta discutiilor finale pe raportul de control, studiul EY a vizat o serie de aspecte calitative privind dialogul cu echipa de inspectie si daca au avut loc, in urma acestui dialog, modificari ale raportului de control. Respondentii au fost invitati sa raspunda foarte specific, precizand daca, in cadrul discutiei finale, au avut un dialog veritabil cu echipa de inspectie sau doar au procedat la prezentarea argumentelor companiei, fara ca echipa de inspectie sa fie implicata in aceasta discutie. Raspunsurile au fost egale, da – 50%, nu – 50%. Pe de alta parte insa, in urma depunerii punctului de vedere fata de concluziile din proiectul de raport de inspectie, un sfert dintre respondenti (25%) au declarat ca au fost efectuate modificari de catre echipa de control in urma discutiilor pe marginea raportului, dar majoritatea covarsitoare (75%) a indicat ca nu s-au realizat modificari ale raportului. Iar in situatia in care au avut loc modificari, peste doua treimi dintre respondenti au spus ca acestea au fost favorabile societatii lor (67%), restul de 33% au declarat ca au fost nefavorabile.
„La fel ca in anii precedenti, EY Romania urmareste cu mare atentie evolutiile din sfera controalelor fiscale, in special din perspectiva modului in care contribuabilii percep interactiunea cu organele fiscale. Desi, per ansamblu, putem observa o imbunatatire a acestei perceptii, ceea ce ne preocupa in mod particular este identificarea cat mai corecta a zonelor unde este necesar un efort suplimentar pentru asigurarea echilibrului intre interesele organului de control si drepturile contribuabililor supusi acestor proceduri”, a precizat la randul sau, Alex Milcev, Partener, liderul departamentului de Asistenta fiscala si juridica, EY Romania.
Important de mentionat este faptul ca ANAF desfasoara doua tipuri de actiuni in actiunile de control fiscal:
1. Emite Notificarea de conformare, prin care ii anunta pe contribuabili selectati pentru efectuarea inspectiei fiscale despre riscurile fiscale identificate, prin care le sugereaza contribuabililor analiza in detaliu a situatiei lor fiscale, clarificarea si remedierea, in sensul indeplinirii corecte si totale a obligatiilor fiscale;
2. Actiuni de verificare documentara, care constau in realizarea unei analize a situatiei fiscale a contribuabilului/ platitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/ platitorului, dar si a altor informatii si documente relevante pentru determinarea situatiei fiscale.
Contribuabilii cu risc fiscal ridicat sunt supusi fie actiunilor de control fiscal, fie unei inspectii fiscale, in cazul contribuabililor care, urmare a Notificarii de Conformare, nu corecteaza si nu clarifica riscurile fiscale pentru care au fost notificati, fie chiar un control antifrauda, in cazul contribuabililor pentru care exista indicii de evaziune fiscala.