Raportarea corporativa o punte intre companii si investitori
Cererea ca raportarea corporativa sa fie mai transparenta este o realitate. Dictata de rolul cheie pe care il joaca in a le spune investitorilor povestea de creare a valorii, raportarea corporativa este modalitatea companiilor de a castiga increderea acestora si a altor parti interesate (in engleza, stakeholders).
Promovarea acestei abordari transparente impune o schimbare mai larga a atitudinilor catre raportari bazate pe un echilibru de informatii financiare (de ex. cifra de afaceri, profit, pierderi, etc.) si non-financiare (de ex. numar de procese de inovare, indicatori de sustenabilitate). Acestea din urma ar trebui sa fie la fel de credibile si de incredere ca datele financiare. Cu toate acestea, exista doua provocari principale cu care se confrunta liderii departamentelor financiare atunci cand dezvolta o abordare bazata pe increderea in datele non-financiare.
Prima provocare tine de abilitatea de a extrage valoare din datele non-financiare, gestionand in acelasi timp orice riscuri asociate, inclusiv confidentialitatea si respectarea protectiei datelor.
A doua provocare tine de increderea, obiectivitatea si credibilitatea datelor din spatele raportarilor non-financiare, in special atunci cand sunt utilizate tehnologii precum automatizarea proceselor cu ajutorul robotilor software (RPA) si a inteligentei artificiale (AI) in captarea si analiza datelor.
Pentru a castiga increderea in analiza datelor sunt importante 2 aspecte:
1. Implementarea instrumentelor avansate pentru captarea si analiza datelor - in timp ce RPA poate sprijini sarcini impuse si consumatoare de timp pentru a fi indeplinite mai eficace si mai eficient, iar AI poate oferi raportarii o noua profunzime a perspectivelor, cu toate acestea va mai dura timp pana cand majoritatea echipelor financiare sa treaca dincolo de proiectele pilot izolate si sa inceapa abordarea acestor tehnologii pe scara larga.
2. Increderea ca informatiile rezultate din analiza datelor efectuate de sistemele avansate sunt corecte si de incredere - multe dintre sistemele financiare de astazi au un anumit nivel de incredere si verificare incorporate in ele, totusi AI nu se bucura de acelasi nivel de incredere. Cei mai multi dintre liderii din domeniul finantelor exprima ingrijorari in legatura cu calitatea datelor produse de AI si riscurile asociate.
Promovarea acestei abordari mai transparente a raportarii impune, la randul sau, schimbari nu numai in ce priveste metodologiile si practicile, ci si mentalitatile si cultura companiei. Cultura organizationala va juca un rol din ce in ce mai important in raportarea corporativa in doua privinte: in primul rand, echipele financiare indeplinind un rol central in conducerea raportarii transparente, creeaza o cultura deschisa si responsabila care sa raspunda cerintelor de raportare care se schimba rapid. In al doilea rand, oferind investitorilor si partilor interesate o perspectiva semnificativa, credibila si relevanta, bazata pe date, asupra performantei si culturii organizatiei, compania demonstreaza legatura dintre cultura firmei si valoarea performantei.
Exista trei zone de actiune care vor fi, probabil, esentiale pentru stimularea unei culturi a deschiderii si responsabilitatii in raportarea corporativa:
1. Accentul pus pe o abordare solida in ce priveste cultura raportarii
2. Mixul de talente adaptat pentru a stimula schimbarea culturii financiare si a depasi rezistenta
3. Construirea increderii si a eticii in ce priveste utilizarea tehnologiilor de suport (RPA si AI)
Companiile pot raspunde la nevoia de transparenta exprimata de investitori prin adoptarea unei noi culturi organizationale privind raportarea corporativa si mentalitati cu privire la informatiile pe care le impartasesc cu investitorii si partile interesate. Prin crearea de rapoarte care sa includa indicatori financiari si non-financiare pentru a castiga increderea partilor interesate, construirea unei culturi a raportarii si consolidarea increderii in analiza datelor cu tehnologii avansate, companiile contribuie la cresterea increderii in mediul de afaceri.
Autor: Florentina Susnea (foto), Managing Partner, PKF Finconta



























































