Se pare ca devine deja o cutuma ca, o data la 2 ani, sa fie reintrodusa brusc pe agenda modificarilor legislative sanctionarea cu inchisoarea a procedurii de administrare a impozitelor retinute la sursa. Astfel, in 2017 si 2019 s-a incercat incriminarea neretinerii sau neincasarea, respectiv, retinerea sau incasarea, urmate de neplata unor impozite si contributii supuse regimului retinerii la sursa, de fiecare data proiectul legislativ fiind abandonat in urma argumentelor logice si coerente invocate de catre mediul de afaceri in procedura transparentei decizionale.

Acum, proiectul legislativ revine in atentia publica, dupa ce in toata perioada de timp scursa de la ultima discutie asupra sa nu s-au mai derulat niciun fel de analize si dezbateri pentru rezolvarea marilor probleme pe care le ridica aceasta abordare agresiva si nepotrivita a raporturilor juridice fiscale. Dintr-o data, deci, fix in data de 15 decembrie 2015, urgenta iminenta a unor probleme ignorate ani de zile impune desigur adoptarea unei ordonante de urgenta publicata cu cateva ore inainte de aprobarea sa, spre a fi bifata (si) formalitatea consultarii publice.

Acum, ca si in trecut, proiectul este prezentat public ca o reintroducere a unei infractiuni care a existat anterior declararii neconstitutionale, fiind reglementata de art. 6 din Legea evaziunii fiscale nr. 241/2005, cu intentia de a fi mai usor acceptat de catre destinatarii legii, dar si cu speranta ca poate asa nu vor mai fi remarcate marile sale deficiente. Reamintim, astfel, ca Decizia nr. 363/2015 a CCR a declarat neconstitutionala prevederea originara din Legea evaziunii fiscale pentru ratiuni de ordin formal, anume lipsa de predictibilitate si previzibilitate a dispozitiei legale de ordin penal care, pur si simplu, nu permitea a stabili care tipuri de impozite intra in sfera sa de aplicare. Astfel, urma ca legiuitorul sa aduca clarificarile necesare, enumerand categoriile de impozite si contributii cu retinere la sursa care intra sub incidenta faptei de infractiune.

In 2017, conformand-se acestei solicitari, Ministerul de Finante propunea o lista de impozite si contributii ce intra in sfera de aplicare a proiectului reglementarii propuse, dar, totodata, introducea o incriminare „nou-nouta” care nu avea nicio legatura cu vechea reglementare declarata neconstitutionala. Proiectul de ordonanta de urgenta a si fost, de altfel, la acel moment abandonat, tocmai pentru ca ridica probleme majore, dar acum este reluat si pus in dezbatere publica pe site-ul ministerului.

Intr-un stat de drept si democratic, o simpla disputa fiscala cu privire la masura in care ar fi sau nu cazul sa se retina sau incaseze impozitele nu poate sa reprezinte infractiune la inceputul secolului XXI; neplata datoriilor fiscale, ca efect al aplicarii eronate a legii fiscale nu poate sa reprezinte infractiune, cu atat mai mult cat este notoriu ca in Romania textele sunt de multe ori atat de neclare incat nici macar organele fiscale nu pot sa dea un raspuns corespunzator contribuabililor atunci cand li se adreseaza intrebari in procedura de indrumare si asistenta. Introducerea unui asemenea text legislativ va putea aduce din nou in actualitate invocarea legislatiei penale ca mijloc de sicanare si intimidare a contribuabililor in cadrul controalelor fiscale, asa cum nu de mult se intampla cand aproape toate disputele fiscale erau susceptibile sa duca la sesizari penale, in realitate fiind de-a dreptul infim numarul acestora finalizate pana la urma cu condamnari, dupa ani si ani in care cauzele au ramas in nelucrare.

Este absolut necesar, insa, sa facem deosebirea intre cele doua fapte prevazute de acest articol din proiectul de lege si, anume, intre nevarsarea la buget a sumelor retinute la sursa ca impozite si contributii, respectiv neretinerea la sursa sau neincasarea unor impozite.

Prima dintre ele – nevarsarea la buget a sumelor retinute la sursa – ar putea fi la limita considerata din perspectiva conceptuala a avea in esenta menirea unui substitut al infractiunii de delapidare (sanctionata penal). In schimb, cea de-a doua – neretinerea la sursa sau neincasarea sumelor datorate ca impozite – nu este si nu ar trebui sa fie niciodata mai mult decat o simpla disputa fiscala. Aceasta intrucat ea poate avea nenumarate cauze. Cea mai importanta si periculoasa dintre acestea poate fi legata de faptul ca platitorul venitului ar putea avea o interpretare asupra unei anumite operatiuni inregistrate in contabilitatea sa, care la final se dovedeste a fi una contrara celei impartasite de organul fiscal. Acest lucru exclude practic sub orice forma incidenta evaziunii fiscale, fiind o problema care trebuie rezolvata la instantele de contencios administrativ fiscal.

In concluzie, aspectele legate de sanctionarea penala a nevarsarii sumelor retinute la sursa trebuie discutate, inclusiv cu mediul de afaceri, pentru ca factorii de decizie politica sa aiba siguranta ca implementeaza o masura legislativa care are si adeziunea celor care activeaza acolo unde urmeaza a se aplica, pentru a-i asigura gradul necesar de eficienta si adeziune sociala. In schimb, se impune cu necesitate renuntarea la masura legislativa de incriminare a neretinerii la sursa.

Autor: Dan Dascalu (foto), Partener coordonator litigii fiscale D&B David si Baias, societatea corespondenta PwC in Romania