O solutie definitiva a instantei de judecata prin care se suspenda efectele unei decizii de impunere emise de catre Directia Generala Antifrauda Fiscala (DGAF), ca urmare a verificarii documentare, pune sub semnul intrebarii legalitatea actului administrativ-fiscal suspendat in aceasta cauza si insasi modalitatea prin care DGAF si-a exercitat noile atributii de efectuare a verificarii documentare.

Astfel, DGAF a desfasurat initial un control antifrauda la un producator din industria auto in cadrul caruia a solicitat note explicative si documente pentru a stabili tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obtinute din dobanzi de catre un nerezident. In urma acestui control, printr-o solicitare de informatii transmisa contribuabilului, DGAF sustine ca a demarat o verificare documentara, soldata in cele din urma cu emiterea unei decizii de impunere.

Aceasta nu este o situatie singulara, anul 2022 fiind marcat de numeroase activitati de verificare documentara efectuate de DGAF, in baza ordinelor ANAF nr. 3632/2020 si nr. 325/2022, prin care s-au acordat acestei structuri noi competente pentru efectuarea verificarii documentare si, implicit, pentru emiterea deciziilor de impunere.

Numerosi practicieni ai dreptului au criticat cele doua acte normative mentionate, vizand atat modalitatea de legiferare privind acordarea de atributii suplimentare DGAF, cat si modalitatea concreta in care DGAF isi aduce la indeplinire aceste noi atributii.

Producatorul din industria auto a facut demersuri pentru suspendarea efectelor deciziei de impunere, fiind asistat de avocatii D&B David si Baias, Ana Maria Iordache si Valentina Pinta, care au subliniat in fata instantelor de judecata numeroasele indicii de nelegalitate care guverneaza, in general, procedura verificarii documentare desfasurate de catre DGAF si, in particular, procedura desfasurata in cauza.

Printre motivele invocate in sustinerea aparentei de nelegalitate a deciziei de impunere s-au regasit nelegalitatea modalitatii de legiferare, in sensul adaugarii de competente DGAF prin Ordin al Presedintelui ANAF, dar si nerespectarea procedurii verificarii documentare.

Cu privire la acest din urma argument, a fost evidentiat faptul ca verificarea documentara este o procedura ce permite emiterea deciziei de impunere, astfel cum prevede art. 149 din Codul de procedura fiscala, in doar doua situatii, respectiv cand contribuabilul nu pune la dispozitia organelor de control documentele solicitate in termen de 30 de zile sau cand documentele prezentate de contribuabil nu sunt suficiente pentru clarificarea situatiei fiscale.

Instantele de judecata au validat pozitia contribuabilului, considerand ca, la o verificare sumara a probelor, nu rezulta ca acesta nu s-ar fi conformat solicitarii DGAF si nici ca documentele prezentate nu ar fi fost suficiente pentru clarificarea situatiei de fapt fiscale.

Astfel, prima instanta de judecata a dispus suspendarea efectelor deciziei de impunere, solutie mentinuta recent si prin hotararea Curtii de Apel Ploiesti, care a solutionat recursul in cauza.

Solutia definitiva pronuntata recent de Curtea de Apel Ploiesti este binevenita, mai ales in contextul in care DGAF isi exercita noile competente de efectuare a verificarii documentare cu incalcarea scopului pentru care aceasta modalitate de control a fost initial prevazuta de legiuitor. In niciun caz, organele de control nu pot stabili tratamentul fiscal aplicabil tranzactiilor in cadrul procedurii de verificare documentara, o atributie specifica procedurii de inspectie fiscala si, mai mult, nu pot proceda la impunerea de obligatii fiscale suplimentare prin estimarea bazei de impozitare, asa cum s-a procedat prin decizia ale carei efecte au fost suspendate definitiv de instanta de judecata.

Autori: Ana Maria Iordache, Avocat Partener D&B David si Baias
Valentina Pinta, Avocat D&B David si Baias