Negocierea colectiva la nivel de sector de activitate – modificari recente si unele aspecte practice
In ultima perioada se poate observa o crestere a preocuparii actorilor sociali de a incheia acorduri colective la diferite niveluri, motivatia fiind diversa: fie reprezinta o modalitate de retentie a angajatilor, fie este vorba de alinierea cu practicile pietei etc.
Aceasta preocupare a aparut inclusiv pe fondul tendintelor aparute la nivel european de crestere a prezentei negocierilor colective in domeniul relatiilor de munca si, implicit, a numarului de contracte colective de munca aplicabile.
Negocierea colectiva nu reprezinta un element de noutate in legislatia nationala, acest concept fiind reglementat atat in Codul Muncii, cat si in legislatia specifica dialogului social. Cu toate acestea, conform noilor prevederi legale, negocierea colectiva este obligatorie pentru angajatorii care au cel putin 10 salariati (spre deosebire de prevederea anterioara, care se referea la un numar minim de 21 de salariati), dar si la nivel de sector de negociere colectiva.
In cele ce urmeaza ne vom referi la anumite aspecte in legatura cu negocierea colectiva la nivel de sector de activitate.
Intrucat noua lege a dialogului social introduce obligativitatea de a purta negocieri colective inclusiv la nivel de sector de activitate, si astfel sunt create premisele incheierii de contracte colective de munca la acest nivel, este de asteptat ca numarul contractelor colective de munca la nivel de sector sa creasca in viitor.
In acest context este important ca angajatorii sa cunoasca anumite aspecte in legatura cu negocierea colectiva si efectele unui contract colectiv de munca incheiat la nivel de sector de activitate, cum ar fi:
• apartenenta la un sector de activitate - incadrarea intr-un sector de negociere colectiva se realizeaza conform codului CAEN principal de activitate.
In cazul in care unele activitati se regasesc in mai multe sectoare de negociere colectiva, angajatorii pot solicita incadrarea in unul dintre aceste sectoare, daca au codul CAEN principal in unul dintre sectoarele respective.
• reprezentativitatea partilor contractului colectiv de munca la nivel de sector – la nivel de sector de negociere colectiva, angajatorul si angajatii sunt reprezentati dupa cum urmeaza:
o angajatorul - organizatiile/federatiile patronale legal constituite si reprezentative potrivit legii;
o angajatii - federatiile sindicale legal constituite si reprezentative potrivit legii;
• negocierea colectiva – initiativa negocierii colective apartine oricaruia dintre partenerii sociali si demareaza cu cel putin 60 de zile calendaristice inaintea expirarii contractelor colective de munca sau a expirarii perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate in actele aditionale la contractele colective de munca.
Durata negocierii este de maximum 45 de zile si poate fi depasita doar prin acordul partilor.
• aplicabilitatea contractului colectiv de munca incheiat la nivel de sector de negociere colectiva - la contractele colective de munca incheiate la nivel de sector de negociere colectiva, organizatiile patronale care nu sunt semnatare, precum si organizatiile sindicale corespondente, pot adera ulterior la acestea in baza unei notificari scrise transmisa catre depozitar si adresata partilor semnatare ale contractului colectiv de munca.
Astfel, clauzele contractului colectiv de munca incheiat la nivelul sectorului de negociere colectiva se aplica dupa cum urmeaza:
o tuturor angajatilor din unitatile din sectorul de negociere colectiva pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la nivel de sector de negociere colectiva si care fac parte din organizatiile patronale semnatare,
o tuturor angajatilor incadrati in unitatile organizatiilor patronale si ale angajatorilor din sectorul de negociere colectiva respectiv care au aderat ulterior la contractul colectiv de munca sectorial.
De asemenea, in situatia in care numarul de angajati din unitatile membre ale organizatiilor patronale semnatare este mai mare decat 35% din numarul total al angajatilor din sectorul de negociere colectiva, aplicarea contractului colectiv de munca inregistrat la nivelul unui sector de negociere colectiva poate fi extinsa la nivelul tuturor unitatilor din sector cu avizul conform al Consiliului National Tripartit si se aproba prin hotarare a Guvernului.
Este important sa mentionam ca, in cazul in care angajatorul refuza sa adere la contractul colectiv de munca la nivel de sector de negociere colectiva, se poate declansa, in anumite conditii, un conflict colectiv de munca.
Avand in vedere aceste aspecte, credem ca este important ca angajatorii sa urmareasca indeaproape initiativele din sectorul de negociere colectiva din care fac parte, si in general, dinamica relatiilor colective de munca, inclusiv la nivel de angajatori.
Din experienta noastra practica, reiteram ca intre aspectele de avut in vedere in mod deosebit se numara cele legate de alegerea reprezentantilor salariatilor, constituirea sindicatelor si afilierea acestora la alte organizatii, cerinte specifice legate de incheierea si inregistrarea contractelor colective de munca, aplicabilitatea contractelor colective de munca la nivel de unitate/grup de unitati/sector/national, dupa cum este cazul, conflictele colective de munca si modalitati de conciliere ale acestora etc.
Avocat Mihaela Bondoc (foto stanga sus), Partener, Bondoc si Asociatii SCA
Avocat Oana Danila (foto dreapta), Senior Associate, Bondoc si Asociatii SCA




























































