Vindem ce nu mai folosim sau desfasuram o activitate economica? Vanzarea hainelor, accesoriilor, obiectelor pentru casa sau a altor bunuri personale a devenit mult mai accesibila odata cu dezvoltarea platformelor digitale, dar apare si intrebarea daca si cand acest demers poate capata o dimensiune de business.

Din perspectiva fiscala, conteaza daca vorbim despre vanzarea unor bunuri din patrimoniul personal sau despre o activitate cu caracter economic. Codul fiscal prevede neimpozitarea anumitor venituri obtinute din vanzarea bunurilor din patrimoniul personal, fara a detalia insa conditiile in care aceasta regula se aplica. 

De exemplu, vanzarea ocazionala a hainelor, mobilierului sau a altor obiecte personale pe care nu le mai utilizam este diferita de realizarea unor tranzactii cu regularitate si continuitate, pentru obtinerea de venituri. Atunci cand activitatea are aceste din urma caracteristici, veniturile pot intra in sfera celor obtinute din activitati independente, cu implicatii atat din perspectiva impozitului pe venit, cat si a contributiilor sociale. Totodata, lipsa continuitatii nu inseamna neaparat ca veniturile obtinute sunt neimpozabile. In anumite cazuri, acestea pot fi incadrate fiscal si in categoria veniturilor din alte surse.

In practica, aceasta distinctie nu este intotdeauna evidenta. Legislatia privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice nu contine reguli specifice pentru veniturile obtinute din vanzarea bunurilor second-hand, astfel ca faptul ca un bun este second-hand sau ca este vandut pe o platforma digitala nu stabileste, singur, tratamentul fiscal. Conteaza circumstantele concrete ale fiecarui caz.

Dincolo de tratamentul fiscal, conteaza si ce informatii despre aceste tranzactii ajung la autoritati. Regulile europene privind cooperarea administrativa in domeniul fiscal, cunoscute sub denumirea DAC7, stabilesc anumite obligatii de raportare pentru operatorii platformelor digitale. DAC7 nu introduce, in sine, noi impozite, taxe sau contributii obligatorii, ci permite autoritatilor fiscale sa primeasca informatii privind anumite tranzactii realizate pe aceste platforme. Faptul ca o tranzactie este raportata nu stabileste insa tratamentul fiscal al veniturilor obtinute de o persoana fizica.

Pentru vanzarea de bunuri, excluderea de la raportarea DAC7 presupune indeplinirea cumulativa a doua conditii: mai putin de 30 de tranzactii si o contraprestatie totala de cel mult 2.000 de euro, intr-un an calendaristic, prin platforma respectiva. Asadar, 30 sau mai multe tranzactii ori depasirea sumei de 2.000 de euro inlatura aceasta excludere. Aceste praguri privesc raportarea, nu neimpozitarea veniturilor.

Datele raportate pot ajuta autoritatile fiscale sa identifice tranzactiile care necesita o verificare mai atenta.

Pentru un context mai larg, datele ANAF privind verificarile asupra veniturilor persoanelor fizice arata ca, in primul semestru al anului 2026, autoritatile fiscale au analizat elementele patrimoniale pentru 1.214 persoane fizice cu risc de neconformare, fiind identificate 104 cazuri care necesitau investigatii suplimentare. In aceeasi perioada, au fost finalizate 180 de verificari ale situatiei fiscale personale si 475 de verificari documentare, in urma carora au fost constatate suplimentar aproximativ 255 de milioane de lei. Aceste date nu privesc in mod specific vanzarea bunurilor din patrimoniul personal, dar ofera o imagine mai larga asupra activitatii autoritatilor fiscale in zona persoanelor fizice. 

Aceeasi dilema apare si in alte state europene, dar raspunsurile fiscale nu sunt identice. In Franta, vanzarea bunurilor personale pe care proprietarul nu mai doreste sa le pastreze este, in principiu, neimpozabila, cu exceptii pentru anumite categorii de bunuri si tranzactii de valoare. Germania exclude bunurile de uz cotidian din regimul anumitor vanzari private; pentru alte bunuri, o vanzare in interval de cel mult un an de la achizitie poate avea consecinte fiscale. In Tarile de Jos, administratia fiscala distinge intre vanzarile din sfera privata, de regula neimpozabile, si achizitiile pentru revanzare cu profit, care pot genera venituri impozabile. Raportarea urmeaza un cadru european comun; impozitarea trebuie analizata potrivit regulilor nationale.

Pentru cei care vand astfel de bunuri, este util sa verifice ce obligatii fiscale li se aplica si sa pastreze documentele si informatiile relevante privind bunurile vandute, tranzactiile efectuate si preturile de vanzare. Aceste informatii pot fi utile daca autoritatile fiscale solicita clarificari.

Intrebarea nu este doar unde vindem, ci si ce vindem si cum desfasuram activitatea.

Autori: Claudia Sofianu (foto stanga), Partener, People Advisory Services, EY Romania
Catalina Butan (foto dreapta), Senior Manager, People Advisory Services, EY Romania