Christian Bogaru despre credite internationale pentru societati cu afaceri in Europa de Est la Congresul Asociatiei Nationale de Managementul Creditului in Statele Unite
Congresul Asociatiei Nationale de Managementul Creditului din Statele Unite a avut loc intre 8-11 iunie in Orlando, Florida si a reunit peste 500 de reprezentanti ai industriei financiare, bancilor si institutiilor de credit internationale, directori financiari ai celor mai mari societati multinationale si consultanti juridici si financiari.
Christian Bogaru (foto), Managing Partner Hammond Bogaru & Asociatii, a fost invitat sa participe la Panelul dedicat oportunitatilor de creditare pentru Europa de Est. Impreuna cu Christian Bogaru au raspuns intrebarilor moderatorilor si publicului participant, Martine Zimmerman (Director Credite La Roche AG, Elvetia) si Rick Hays (Assistant Treasurer Viskase Companies Inc, SUA). Discutiile s-au axat pe prezentarea instrumentelor de finantare pentru afacerile derulate in Europa de Est in actualul context politic, economic si social. Christian Bogaru a prezentat principalele norme legale care definesc cadrul juridic al relatiilor comerciale internationale in regiune, atat in interiorul UE cat si in raport cu statele non-membre si particularitatile expunerii pe piata este europeana din perspectiva societatilor americane.
Situatia politica din Ucraina si impactul asupra afacerilor din regiune, diferente in managementul riscurilor de creditare si principalele obstacole la care societatile trebuie sa fie atente in gestionarea activitatilor de import-export in regiunea Europei de Est au fost printre cele mai dezbatute subiecte in cadrul panelului. Audienta a fost de asemenea interesata de informatii privind economiile emergente din zona, dintre care Republica Moldova si Belarus au fost identificate ca fiind printre pietele cu cel mai mare potential de crestere in Est, prezentand astfel oportunitati interesante pentru investitorii americani prezenti la Congres.
Participarea lui Christian Bogaru ca speaker la evenimentul de la Orlando vine curand dupa participarea in cadrul unui alt panel, impreuna cu reprezentanti ai Bancii Piraeus, Casei de Insolventa Transivania si Aon Risk Solutions in cadrul celei de-a cincea Conferinte de Management al Riscului de Creditare, organizata de ICAP Romania si Cycle European la Bucuresti.




























































