Consacrata sub denumirea internationala de „Directiva MDR” – acronim pentru Mandatory Disclosure Regime (in sensul de regim de raportare fiscala obligatorie), Directiva (UE) 2018/822 de modificare a Directivei 2011/16/UE vizeaza schimbul automat obligatoriu de informatii in domeniul fiscal cu privire la modalitatile transfrontaliere care fac obiectul raportarii  si prevede ca termen de implementare la nivelul statelor membre finalul anului 2019.

Actul normativ introduce un nou mecanism de raportare catre autoritatea fiscala nationala a tranzactiilor (denumite modalitati) transfrontaliere care indeplinesc anumite criterii (denumite semne distinctive). Scopul final este de a facilita identificarea de catre autoritatile fiscale europene a modalitatilor transfrontaliere potential agresive, in urma efectuarii intre acestea a unui schimb automat de informatii raportate la nivel national.

Desi reactiile si discutiile la nivel european fata de noile obligatii de raportare fiscala continua sa fie intense, implicand dezbateri si chiar negocieri intre organizatiile patronale ale diverselor tipuri de entitati posibil obligate la raportare si organismele fiscale nationale care ar trebui sa administreze si sa supravegheze raportarea, in Romania, ecourile noilor cerinte inca nu si-au facut simtita prezenta.

Iata cateva dintre aspectele esentiale ale noii legislatii – cine, ce si cand ar trebui sa raporteze, care sunt punctele „sensibile” care ar merita o analiza si o atentie sporita in implementare, atat din partea administratiei fiscale nationale, cat si a entitatilor posibil raportoare.

Intermediarii obligati la raportare
Directiva MDR se aplica, in primul rand, intermediarilor care proiecteaza, comercializeaza, organizeaza, pun la dispozitie in vederea implementarii sau gestioneaza implementarea unei modalitati transfrontaliere care prezinta unul sau mai multe semne distinctive.

In mod distinct, sunt insa obligati sa raporteze si prestatorii de servicii care sunt implicati in mod direct sau indirect in modalitatea transfrontaliera respectiva. Acestia sunt definiti ca fiind persoanele care, avand in vedere faptele si circumstantele relevante si pe baza informatiilor disponibile, a cunostintelor de specialitate relevante si a intelegerii necesare pentru furnizarea acestor servicii, stiu sau ar fi rezonabil sa stie ca s-au angajat sa furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane, ajutor, asistenta sau consiliere cu privire la proiectarea, comercializarea, organizarea, punerea la dispozitie in vederea implementarii sau gestionarea implementarii unei modalitati transfrontaliere raportabile.

In cazul in care nu exista un intermediar in tranzactie sau intermediarul este exceptat de la raportare in baza unui privilegiu profesional legal, obligatia de raportare revine contribuabilului relevant.

Obiectul raportarii – modalitatile transfrontaliere care prezinta semne distinctive
Directiva MDR are in vedere raportarea modalitatilor transfrontaliere care indeplinesc unul sau mai multe dintre semnele distinctive enumerate de Directiva.

Modalitatea transfrontaliera raportabila poate insemna una sau mai multe tranzactii, parti sau pasi dintr-o tranzactie, care implica entitati din mai multe state membre sau/si state terte, adica, intr-un sens larg, participanti la tranzactii sau activitati in jurisdictii diferite sau, in mod separat, tranzactii care ar putea avea un impact asupra schimbului automat de informatii sau a identificarii beneficiarilor reali.

Chiar daca Directiva MDR vorbeste in mod clar de tranzactii transfrontaliere, exista deja cazuri in care statele membre au implementat, sau au in vedere, extinderea obligatiei de raportare si cu privire la tranzactii locale – a se vedea in acest sens Polonia, care are o legislatie MDR functionala inca de la inceputul anului 2019, sau Germania unde legislatia de implementare este la nivel de proiect destul de avansat.

Termenele de raportare
Directiva MDR prevede ca va fi aplicabila din 1 iulie 2020, in sensul de intrare in vigoare a obligatiilor de raportare ale intermediarilor.

Incepand cu aceasta data, persoanele raportoare sunt obligate sa efectueze raportarea intr-un termen de 30 zile, care incepe sa curga in mod diferit in functie de tipul de entitate raportoare.

In plus, Directiva MDR prevede si asa-zisa raportare retrospectiva, in sensul ca modalitatile transfrontaliere raportabile al caror prim pas in implementare a avut loc intre data intrarii in vigoare a directivei (respectiv 25 iunie 2018) si data aplicarii directivei (1 iulie 2020) trebuie raportate pana la 31 august 2020.

In loc de concluzie – este o veste buna faptul ca mai avem timp pentru transpunerea Directivei MDR ?
In urmatoarele sase luni, potentialii raportori vizati ar trebui deja sa initieze o analiza a tuturor tipurilor de tranzactii in care sunt in mod predilect implicati, pentru a determina care dintre aceste tranzactii pot prezenta semne distinctive, urmata de o implementare la nivel organizational a unei abordari cu privire la, printre altele, alocarea responsabilitatilor in analiza si in raportarea efectiva.

In paralel, toate tranzactiile susceptibile de semne distinctive si al caror prim pas in implementare a fost facut intre 25 iunie 2018 si 1 iulie 2020 ar trebui deja analizate din perspectiva Directivei MDR si apoi pregatite informatiile pentru a permite o raportare efectiva cel tarziu la data de 31 august 2020.  

In plus, timpul ramas ar putea fi utilizat pentru initierea de discutii proactive la nivelul organizatiilor profesionale in colaborare cu autoritatile fiscale, pentru a intelege si clarifica aspectele care au fost lasate netransate de Directiva MDR. Aceste arii „gri” ar putea fi utilizate ca spatiu de manevra in sens pozitiv pentru a construi o interpretare – de preferat, prin ghiduri de clarificare emise si validate inclusiv de autoritatile fiscale.

Autori: Andra Casu (foto stanga sus), Partener Asociat, Departamentul de Asistenta Fiscala si Juridica EY Romania si Alexandra Ovedenie (foto dreapta), Avocat, Radu si Asociatii SPRL