EY Romania il numeste pe Ovidiu Zaberca in functia de Business Development Director pentru regiunea Transilvania
EY Romania isi consolideaza echipa regionala din Transilvania prin numirea lui Ovidiu Zaberca (foto) in functia de Business Development Director. Odata cu extinderea echipei, compania urmareste sa contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri local.
„Prin birourile noastre regionale, suntem prezenti in Timisoara si Cluj-Napoca inca din 2008, regiunile din jurul acestor orase ramanand poli principali de atractie pentru investitori, conform studiilor EY. In acest context, dorinta noastra este sa acoperim aceste zone cu pachetul necesar de servicii care sa raspunda atat nevoilor companiilor mature, cat si ale celor aflate la inceput de drum in construirea unei afaceri de succes”, spune Alex Milcev, Partener, liderul departamentului de Asistenta Fiscala si Juridica, EY Romania.
In noul sau rol, Ovidiu Zaberca va fi responsabil cu strategia si initiativele de dezvoltare a pietei, avand ca scop intarirea prezentei regionale a companiei si consolidarea pozitiei sale de lider in serviciile profesionale dedicate companiilor mijlocii si mari si de consultant de incredere pentru afacerile antreprenoriale. Activitatea sa se va desfasura la nivelul tuturor liniilor de servicii EY, concentrandu-se, in principal, pe practica de audit si consultanta fiscala.
"Companiile din Transilvania sunt foarte dinamice si inovatoare si se pozitioneaza, din multe puncte de vedere, in avangarda mediului de business romanesc. Asteptarile si nevoile acestora devin, astfel, din ce in ce mai complexe si sofisticate si ne provoaca, in calitate de consultanti, sa ne perfectionam in permanenta pentru a raspunde solicitarilor cu promptitudine si flexibilitate, intr-o maniera multidisciplinara, integrata. Avem incredere ca Ovidiu va avea un rol important in atingerea acestui obiectiv si in dezvoltarea pe mai departe a unor relatii solide si de incredere cu clientii nostri", spune Nicolas Sabran, Partener, lider al departamentului Audit si servicii conexe, EY Romania.
Ovidiu Zaberca are o experienta de 16 ani in vanzari de servicii si business development, in ultimii ani ocupand pozitii similare in cadrul unor companii de servicii profesionale. Este absolvent al Universitatii de Vest din Timisoara, unde a studiat Stiinte Politice, Comunicare si Philosophical Counseling.
Cu un numar de peste 200 de profesionisti in birourile regionale din Timisoara, Cluj-Napoca si Iasi, EY Romania isi continua misiunea de a investi in mediul de afaceri local sustinandu-si clientii si promovand antreprenorii si povestile lor de succes, inclusiv prin competitia EY Entrepreneur Of the YearTM.



























































