Wolf Theiss extinde biroul din Bucuresti cooptand un nou Counsel: Flavius Florea se alatura firmei si va coordona practica de TMT, IP & Data Protection din Romania
Wolf Theiss ii ureaza bun venit lui Flavius Florea (foto), care se alatura firmei in calitate de Counsel si Coordonator al practicii de TMT, IP & Data Protection din Romania. El va conduce si va consolida practica, adaugand expertiza valoroasa echipei locale.
Flavius Florea practica avocatura de peste 10 ani, concentrandu-se pe dreptul tehnologiei, proprietate intelectuala si protectia datelor cu caracter personal. Domeniile sale de activitate includ: asistarea clientilor in legatura cu obligatiile ce decurg din diversele legi romanesti si europene privind protectia datelor cu caracter personal si a vietii private, securitatea datelor, inclusiv in ceea ce priveste notificarile obligatorii privind incalcarea securitatii datelor si gestionarea cazurilor dificile de incalcare a securitatii datelor, precum si cu privire la un spectru larg de aspecte legate de domeniul online, printre care comertul electronic, drepturile de autor si legislatia privind mass-media si publicitatea.
Flavius a oferit consultanta unei game largi de clienti, de la mari companii internationale la start-up-uri dinamice din mai multe industrii, printre care telecomunicatii, IT, produse de consum, industria auto si servicii online. In ultimii ani, Flavius a participat in proiecte complexe pentru mari clienti corporativi in legatura cu implementarea programelor de conformitate cu GDPR, precum si in proiecte legate de libertatea de informare, stocarea documentelor si confidentialitate.
Inainte de a se alatura echipei Wolf Theiss, Flavius a fost Senior Managing Associate la KPMG Legal (Toncescu si Asociatii), unde s-a axat pe proiecte legate de TMT (Telecomunicatii, Media si Tehnologie), protectia datelor, aspecte comerciale si IP (proprietate intelectuala). Anterior, Flavius a fost Managing Associate la DLA Piper. De asemenea, a lucrat ca Associate si apoi Senior Associate la bpv Grigorescu.
Flavius detine o diploma de Master in drept privat de la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Drept si o diploma de licenta in drept de la aceeasi universitate. Din 2017 este Profesionist certificat in domeniul confidentialitatii informatiilor-Europa (CIPP-E – Certified Information Privacy Professional-Europe) in cadrul Asociatiei Internationale a Profesionistilor in Confidentialitate (International Association of Privacy Professionals - IAPP) si este membru al Baroului Bucuresti.
"Il felicit si ii urez bun venit calduros lui Flavius in echipa Wolf Theiss. Ma bucur ca Flavius va coordona practica noastra de TMT, IP & Data Protection din Romania, un domeniu care devine din ce in ce mai important pentru companii dintr-o mare varietate de industrii si nu numai din sectorul tehnologic. Recrutarea lui Flavius confirma, o data in plus, strategia noastra locala si regionala de a ne dezvolta continuu competentele in cadrul principalelor noastre arii de activitate si de a tinti catre pozitii de top in toate practicile de pe pietele noastre", a declarat Ileana Glodeanu, Partener si Coordonator al practicii Corporate/M&A in cadrul biroului Wolf Theiss Bucuresti.