Adelina Iftime-Blagean este promovata Partener in cadrul biroului din Bucuresti al Wolf Theiss
Biroul din Bucuresti al firmei regionale de avocatura Wolf Theiss anunta promovarea Adelinei Iftime-Blagean in pozitia de Partener. Adelina a inceput colaborarea cu Wolf Theiss in 2006, iar din 2017 a fost numita in pozitia de Counsel si coordonatoare a practicii de Dreptul Muncii.
Adelina Iftime-Blagean (foto) este coordonatoarea practicii de Dreptul Muncii din cadrul biroului Wolf Theiss din Bucuresti. De-a lungul carierei sale juridice de aproape 22 de ani, Adelina a fost implicata in numeroase proiecte internationale, precum o gama completa de restructurari, concedieri colective, transferuri de afaceri, investigatii corporative si verificari de conformitate. Experienta anterioara a Adelinei in alte arii de practica variaza de la proiecte de fuziuni si achizitii si de piete de capital pana la proiecte de protectia datelor si de conformitate, inclusiv in aspecte de reglementare a industriei de asigurari.
In ceea ce priveste dreptul muncii si aspectele legale aferente resurselor umane, Adelina a coordonat numeroase proiecte multi-jurisdictionale si nationale, de la variate tipuri de restructurari, inclusiv concedieri colective, la transferuri automate/colective de salariati, acorduri de munca de tip special, detasari si acorduri de munca si consultanta transfrontaliere, incheierea, negocierea si incetarea contractelor de management, verificari de conformitate la nivel de companie sau de grup, procese de due diligence derulate de vanzator sau de cumparator, proceduri de investigatie a plangerilor si denunturilor salariatilor (whisteblowing), proiecte de implementare si unificare a guvernantei corporative la nivel de grup, transferuri transfrontaliere de date cu caracter personal, implementarea de proiecte de emisiuni de optiuni sau alte drepturi avand la baza actiuni ale unor societati listate (stock option plans) etc.
Adelina este membra a Baroului Bucuresti din 2005 si detine o diploma de master (Institutii de drept privat) emisa de Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca (2003).
"O felicit calduros pe Adelina pentru aceasta promovare binemeritata. Lucram impreuna de multi ani (17!), ii apreciez talentul si pasiunea pentru proiectele complexe si mai ales pentru dreptul muncii. Ii multumesc Adelinei pentru fidelitate, pentru dedicarea si perseverenta ei, care merita din plin o astfel de recunoastere a contributiei sale profesionale deosebite la dezvoltarea practicii de Dreptul Muncii in cadrul Wolf Theiss Bucuresti", a declarat Ileana Glodeanu, Partener si coorodonator al practicii de Corporate / M&A in cadrul biroului Wolf Theiss din Bucuresti.
"Sunt incantata si recunoscatoare pentru numirea ca Partener in cadrul Wolf Theiss. Din aceasta pozitie voi avea noi oportunitati sa imi continui contributia la dezvoltarea viitoare a firmei. Aceasta promovare nu reprezinta doar o recunoastere la nivel personal, ci onoreaza si efortul colectiv al echipei noastre, evidentiat de cresterea inregistrata de practica de Dreptul Muncii din cadrul biroului Wolf Theiss din Bucuresti, care asigura in mod constant cea mai buna experienta de colaborare pentru clienti", a declarat Adelina Iftime-Blagean, Partener si coordonator al practicii de Dreptul Muncii in cadrul biroului Wolf Theiss din Bucuresti.



























































