Wolf Theiss a asistat AIRSOL in legatura cu achizitia MedAir Oxygen Solution
Biroul Wolf Theiss din Bucuresti a asistat AIRSOL S.r.l., societate detinuta de SOL S.p.A. (grup italian care activeaza in sectorul gazelor tehnice, industriale si medicinale) cu privire la achizitionarea unei participatii majoritare in cadrul MedAir Oxygen Solutions S.R.L., o societate activa in domeniul ingrijirii medicale la domiciliu. Tranzactia a fost semnata si finalizata la data de 21 martie 2024.
Echipa Wolf Theiss a fost coordonata de Bryan W. Jardine (Managing Partner), impreuna cu Andreea Carare (Senior Associate) si Marius Moldoveanu (Associate).
Wolf Theiss a asistat AIRSOL pe parcursul tuturor etapelor tranzactiei, inclusiv in faza de due diligence, obtinerea aprobarii FDI si negocierea documentelor pentru finalizarea cu succes a acestei tranzactii. Actionarul minoritar ramas in societate va pastra pozitia de management in cadrul companiei, ceea ce a impus redactarea si negocierea unor documente suplimentare care sa reglementeze relatia dintre parti in aceasta noua structura.
Aceasta este o tranzactie de referinta pentru AIRSOL, reprezentand intrarea grupului pe piata din Romania de ingrijire la domiciliu si reflecta angajamentul companiei de a creste si de a se extinde in Europa.
Prin aceasta tranzactie, compania italiana va aduce pe piata romaneasca experienta, know-how-ul si capacitatile sale de zeci de ani, imbunatatind astfel serviciile si produsele disponibile in sectorul romanesc de ingrijire la domiciliu.
"Pe parcursul ultimelor luni, am lucrat indeaproape cu avocatii Wolf Theiss. Expertiza, dedicarea si abordarea lor proactiva au fost esentiale pentru incheierea cu succes a tranzactiei", a declarat Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group.
"Suntem incantati ca am reprezentat Grupul SOL in aceasta tranzactie, care marcheaza intrarea sa pe piata din Romania. Astfel, AIRSOL isi consolideaza pozitia in Europa si in regiunea CEE/SEE si aduce o imbunatatire serviciilor si produselor paliative din Romania. Le multumim tuturor celor implicati in aceasta tranzactie, care au lucrat pentru finalizarea sa cu succes", a declarat Bryan Jardine, Managing Partner al biroului Wolf Theiss din Bucuresti.



























































