Schoenherr a asistat Enery in legatura cu incheierea unui contract cu Nokian Tyres pentru prima fabrica de anvelope din lume fara emisii de CO2
Schoenherr a asistat Enery in legatura cu semnarea unui contract financiar bilateral pe termen lung de vanzare-cumparare a energiei electrice (in engleza: virtual power purchase agreement – VPPA) cu Nokian Tyres. Contractul va garanta furnizarea de energie cu zero emisii de CO2 pentru noua fabrica de anvelope pentru autoturisme a Nokian Tyres din Oradea. In plus fata de furnizarea de energie, acest contract ii va permite Enery sa dezvolte un nou proiect solar in sudul tarii.
Potrivit Nokian Tyres, noua fabrica din Oradea va functiona complet fara combustibili fosili, devenind prima fabrica de anvelope din lume, la scara completa, cu emisii zero de CO2.
"PPA reprezinta unul dintre cele mai eficiente instrumente pe care le au la indemana companiile pentru a-si reduce amprenta de carbon si a avea previzibilitatea costurilor cu energia electrica pe termen lung. Observam un interes tot mai mare pentru aceasta solutie, care sprijina atingerea obiectivelor de sustenabilitate si tranzitie energetica. Suntem bucurosi ca am asistat Enery in incheierea unei serii de contracte PPA, contribuind la planurile companiei de a promova un viitor energetic mai curat", a declarat Monica Cojocaru (partner), care, impreuna cu Vlad Cordea (managing attorney at law), a coordonat echipa Schoenherr care a asistat Enery in acest proiect.
Enery este un furnizor independent de energie regenerabila, specializat in furnizarea pe termen lung de energie verde, cu un portofoliu de 490 MW. Planurile companiei includ proiecte cu capacitate totala de peste 8 GW in 11 tari.
Nokian Tyres fabrica anvelope premium pentru masini, camioane si utilaje grele. Grupul are aproximativ 3.400 de angajati, cu vanzari nete de 1,2 miliarde Euro in 2023. Nokian Tyres este listata la Nasdaq Helsinki.
Echipa Schoenherr care a asistat Enery in aceasta tranzactie a fost coordonata de Monica Cojocaru (partner) si Vlad Cordea (managing attorney at law) si a inclus-o pe Cristina Olariu (attorney at law).