Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vanzarea fabricii sale din Romania catre Hartmann Packaging
Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vanzarea subsidiarei sale din Romania catre Hartmann Packaging, printr-o tranzactie de referinta in sectorul romanesc al productiei de ambalaje pentru oua din fibra modelata.
Serviciile Schoenherr au acoperit asistenta juridica in legatura cu toate etapele acestei tranzactii, pana la semnarea sa, in aprilie 2025, in Bucuresti. Tranzactia va fi finalizata dupa obtinerea aprobarilor necesare.
„Felicitam Dentas Kağıt Sanayi si Hartmann Packaging pentru semnarea acestei tranzactii importante pe piata ambalajelor ecologice din Romania. Sectorul productiei din Romania continua sa atraga atentia investitorilor strategici si este interesant sa vedem un volum tot mai mare de tranzactii care vizeaza facilitati de productie in domenii cu impact redus asupra mediului.” – a declarat Madalina Neagu, partener, care a coordonat echipa Schoenherr implicata.
Dentas Kağıt Sanayi este un producator de produse din fibra modelata si furnizor de ambalaje pentru oua activ in Turcia, Romania si Bulgaria. Grupul a intrat pe piata din Romania in anul 2003 si a deschis prima sa unitate de productie de ambalaje din fibra modelata in 2006.
Fondata in 1917 in Danemarca, Hartmann este cel mai mare producator mondial de ambalaje din fibra modelata pentru oua, un producator de top de ambalaje pentru fructe in America de Sud si un producator important de utilaje pentru productia de ambalaje din fibra modelata.
Echipa Schoenherr care a asistat Dentas Kağıt Sanayi a fost coordonata de Madalina Neagu (partner) si i-a inclus pe Alina Cristea (senior attorney at law), Mihaela Popescu (managing attorney at law) si Stefan Popa (attorney at law). Aspectele real estate legate de tranzactie au fost gestionate de Laura Buzatu-Teodorescu (senior attorney at law), in timp ce Cristiana Manea (managing attorney at law) a acoperit aspectele legate de dreptul concurentei, dreptul UE si comert exterior.