Cumpanasu si Asociatii a asistat vanzatorii in cadrul tranzactiei prin care Nordexim MV International SRL a fost preluata de catre Vidya Herbs Private Limited (India)
Societatea de avocatura Cumpanasu si Asociatii (C&P) a finalizat cu succes alaturi de vanzatori, procesul juridic prin care Nordexim MV International SRL, companie romaneasca specializata in ambalarea si procesarea cafelei, controlata de o suita de antreprenori locali si britanici, a fost preluata de catre Vidya Herbs Private Limited, companie indiana de top in domeniul productiei, furnizarii si exportului de extracte pe baza de plante, uleiuri esentiale si oleorezine.
Vorbim de o tranzactie transfrontaliera ce reflecta, la cel mai inalt nivel, ceea ce poate reprezenta o operatiune de fuziuni si achizitii derulata fluid, atunci cand toate partile implicate aduc la masa expertiza, angajament si buna-credinta.
Echipa C&P s-a implicat alaturi de vanzatori inca din primele etape ale procesului, incepand cu faza strategica de selectie a partenerului adecvat tranzactiei, continuand cu procesul de due diligence, structurarea juridica a tranzactiei si pana la implementarea cu succes a acesteia. Coordonarea intregului proiect a fost asigurata de catre partenerul Mirela Metea, alaturi de care au intervenit si Alina Movileanu (partener) si Lucian Cumpanasu (managing partner), precum si alti colegi din echipa de drept corporativ.
„Aceasta tranzactie reprezinta un moment de referinta pentru grupul Nordexim si pentru toti cei care au contribuit la construirea acestei afaceri. Suntem mandri sa deschidem acest nou capitol alaturi de Vidya Herbs si intampinam cu entuziasm oportunitatile ce vor urma. Multumiri sincere echipei juridice pentru dedicarea exceptionala, profesionalismul si angajamentul manifestat pe parcursul unui proces complex si solicitant.”- Marius Dragu, CEO, Nordexim MV International SRL.

“Exista tranzactii care iti reamintesc de ce aceasta profesie ramane, in esenta ei, despre oameni. Consilierea Vanzatorilor in cadrul achizitiei Nordexim MV International SRL de catre Vidya Herbs Private Limited a fost, pentru noi, exact o astfel de experienta - un proces in care complexitatea juridica si financiara a fost depasita, la fiecare pas, de calitatea exceptionala a oamenilor implicati. Nordexim MV International SRL este expresia unui antreprenoriat autentic, un business construit cu rabdare si cu viziune. Integrarea sa in structura internationala a Vidya Herbs Private Limited, un jucator indian cu reputatie solida si capacitate de dezvoltare remarcabila, nu este doar o tranzactie de succes - este o poveste despre valoare recunoscuta si potential imbratisat. Am lucrat alaturi de clienti care au ales sa ne implice in fiecare decizie care a contat. Mark James Gallagher si Marius Dragu au adus in acest proiect ceva ce nu se negociaza in niciun contract - prezenta reala, deschidere totala si acea integritate care face diferenta dintre un proiect dus la capat si unul dus la capat bine. Le multumesc lor, lui Gabriel Predoana si lui Mircea-Ionut Dumitrache pentru increderea acordata. Multumesc colegilor mei - Alina Movileanu, Lucian Cumpanasu si Andreea Sauciuc - pentru ca au demonstrat ca standardul nu este o aspiratie, ci o alegere care se face in fiecare zi, indiferent de circumstante”, a declarat Mirela Metea.
Cumpanasu si Asociatii este o societate de avocati care reuneste un grup de avocati cu expertiza si abilitati profesionale dobandite la nivel local si international de-a lungul a peste 20 ani de activitate in zona avocaturii de afaceri. Clientii apreciaza echipa pentru abordarea ingenioasa, dar pragmatica a problemelor incredintate, precum si de beneficiul de a fi asistati indeaproape de seniorii firmei pe tot parcursul relatiei profesionale. Expertiza societatii acopera o practica diversificata care include proiecte de corporate M&A, energie, infrastructura si resurse naturale, real estate si constructii, achizitii publice, dar si solutionarea disputelor, restructurare si insolventa.



























































