Controlul de constitutionalitate al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, publicata in Monitorului Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 620 din data de 4 octombrie 2013, aduce in actualitate problematica efectelor deciziilor Curtii Constitutionale in caz de declarare a neconstitutionalitatii unui act normativ de abrogare.

Potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 447 din data de 29 octombrie 2013, „(…) constatarea neconstitutionalitatii prevederilor Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvența nu are ca efect aparitia unui vid legislativ, ci determina reintrarea in fondul activ al legislatiei a actelor abrogate, dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I (a se vedea, in acelasi sens, si Decizia nr.1039 din 5 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.61 din 29 ianuarie 2013).” [sublinierea noastra]

Prin considerentele sus-citate Curtea Constitutionala isi reitereaza si reconfirma interpretarile exprimate si in cuprinsul altor decizii prin care a declarat neconstitutionale acte normative de abrogare a unor dispozitii legale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, si Decizia nr.1039 din 5 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013), consacrand astfel consecventa acestui for de jurisdictie constitutionala in ceea ce priveste „reactivarea” in cadrul dreptului pozitiv a normelor juridice neconstitutional abrogate.

Din punctul nostru de vedere, interpretarea Curtii Constitutionale, in sensul in care normele juridice neconstitutional abrogate sunt reactivate la data publicarii deciziei sale in Monitorul Oficial al Romaniei, contravine nu numai legislatiei in vigoare, ci si insasi dispozitiilor din Constitutia Romaniei a carei suprematie este garantata tocmai de aceasta autoritate publica.

De lege lata, problematica efectelor abrogarii unui act normativ este reglementata de dispozitiile art. 64 Abrogarea din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora:

„(1) Prevederile cuprinse intr-un act normativ, contrare unei noi reglementari de acelasi nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totala sau partiala.
(2) In cazul unor abrogari partiale intervenite succesiv, ultima abrogare se va referi la intregul act normativ, nu numai la textele ramase in vigoare.
(3) Abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial. Fac exceptie prevederile din ordonantele Guvernului care au prevazut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de catre Parlament.
(4) Daca o norma de nivel inferior, cu acelasi obiect, nu a fost abrogata expres de actul normativ de nivel superior, aceasta obligatie ii revine autoritatii care a emis prima actul.
(5) Abrogarile partiale sunt asimilate modificarilor de acte normative, actul normativ abrogat partial ramanand in vigoare prin dispozitiile sale neabrogate.”
[sublinierea noastra]

Din interpretarea juridica a textului legal sus-mentionat se evidentiaza, in opinia noastra, ca principiul fundamental al efectelor abrogarii unui act normativ este acela ca abrogarea este definitiva, fiind imposibila reactivarea dispozitiilor legale abrogate indiferent de motivatia care ar justifica un asemenea demers.

De remarcat este faptul ca legiuitorul roman a consacrat o singura exceptie de la principiul fundamental sus-mentionat, respectiv cazul dispozitiilor legale abrogate printr-o ordonanta a Guvernului respinsa ulterior prin lege de catre Parlament, cand intr-adevar normele juridice abrogate sunt reactivate in cadrul dreptului pozitiv.

Raportand considerentele instantei de contencios constitutional care stau la baza reactivarii dispozitiilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, la reglementarea cuprinsa in textul art. 64 din Legea nr. 24/2000, constatam ca, in speta, nu sunt intrunite conditiile situatiei de exceptie consacrate expres de catre legiuitor, astfel ca „dispozitia” Curtii Constitutionale in sensul reintrarii in vigoare a legislatiei anterioare in materia insolventei este nelegala.

Dupa cum am precizat anterior, interpretarea Curtii Constitutionale nu este numai nelegala, ci si neconstitutionala, intrucat, „profitand” de caracterul general obligatoriu al deciziilor date in urma controlului de constitutionalitate, instanta de contencios constitutional si-a arogat competente care apartin exclusiv puterii legislative, stabilind ca dispozitiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei reintra „(…) in fondul activ al legislatiei a actelor abrogate, dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I (…).”

In opinia noastra, respectarea rigorilor stabilite de Constitutia Romaniei, republicata, reclama ca, in urma parcurgerii procedurii controlului de constitutionalitate, Curtea Constitutionala sa se limiteze la a constata constitutionalitatea sau neconstitutionalitatea dispozitiilor legale in legatura cu care a fost legal sesizata, evitand orice alta „constatare” sau „dispozitie” menita sa asigure respectarea deciziilor sale.

In alta ordine de idei, principiul fundamental al legalitatii care guverneaza activitatea oricarei autoritati sau institutii publice in orice stat de drept impune Curtii Constitutionale sa se abtina de la orice „masura” menita sa asigure eficacitatea deciziilor sale, in conditiile in care legislatia in vigoare reglementeaza expres mecanismele juridice prin care se asigura respectarea deciziilor instantei de contencios constitutional.

Desi „ingrijorarea” Curtii Constitutionale cu privire la iminenta instituirii unui vid legislativ ca urmare a lipsirii de efecte a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 91/2013 apare ca fiind legitima, in opinia noastra, acest fapt nu legitimeaza, din perspectiva respectarii rigorilor unui stat de drept, intentia acestei autoritati publice de a se substitui Parlamentului Romaniei in activitatea sa fundamentala de legiferare.

De remarcat este faptul ca, cel putin in speta, din punct de vedere constitutional, problematica vidului legislativ putea fi foarte usor remediata prin adoptarea de catre Guvernul Romaniei  (de aceasta data in mod justificat si cu respectarea rigorilor constitutionale) a unei ordonante de urgenta care sa reglementeze procedura insolventei, cel putin pe termen scurt.

In concluzie, avand in vedere caracterul deopotriva nelegal si neconstitutional al reactivarii de catre instanta de contencios constitutional a unor dispozitii legale abrogate printr-un act normativ neconstitutional, apreciem ca se impune schimbarea imediata a practicii Curtii Constitutionale pe acest subiect, iar de lege ferenda statuarea in cuprinsul Constitutiei Romaniei a caracterului definitiv al abrogarii, in maniera in care este reglementata in prezent la art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, evitandu-se astfel inlocuirea unei practici ilicite a Guvernului Romaniei (de a da ordonante de urgenta cand nu exista situatii de urgenta), cu o practica ilicita a Curtii Constitutionale (arogarea competentelor legislative ale Parlamentului Romaniei).

Gheorghe Nastase (foto), Avocat Partener Ratiu si Ratiu SPARL