Inceperea unei afaceri de succes presupune, pe langa standardele de calitate a produselor sau a serviciilor oferite, si alegerea semnului distinctiv sub care acestea sa fie oferite consumatorului, semn capabil de a le identifica si de a le diferentia de alte produse sau servicii similare/identice existente in piata.
Inaintea inceperii activitatii si a campaniei de promovare, comerciantul isi poate alege marca pentru a-i reprezenta afacerea in relatiile cu clientii dar si cu ceilalti comercianti.

Desi alegerea marcii este lasata la latitudinea comerciantului, totusi aceasta trebuie sa tina cont de anumite aspecte pentru ca marca sa nu fie refuzata la inregistrare.

Victor J. Evans, in lucrarea “How to obtain your patent” arata in 1930 ca alegerea unei marci nu este o sarcina usoara si a creionat cateva din cerintele unei marci capabile de success printre care aceasta sa fie usor de pronuntat, sa fie usor de retinut, sa fie usor de reprezentat, sa fie atractiva, sa sugereze cumparatorului caracteristicile si calitatea bunurilor pe care acesta urmeaza sa le cumpere, sa difere de marcile produselor similare (pentru a nu crea confuzie in randul consumatorilor), sa indeplineasca conditiile legale pentru a putea fi inregistrata si protejata.

In ceea ce priveste conditiile legale privind inregistrarea unei marci, pornind de la definitia simpla a marcii prevazuta de art. 2 al Legii nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, aflam primele conditii pe care marca trebuie sa le indeplineasca pentru a fi inregistrata si anume semnul sa fie susceptibil de reprezentare grafica, respectiv acesta sa fie apt a distinge produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altor intreprinderi.

Astfel, comerciantul poate sa aleaga ca si semn un cuvant, un desen, o combinatie de culori, o forma, combinatii intre acestea etc. cu conditia ca acest semn sa fie distinctiv, cu alte cuvinte functia marcii este aceea de a fi apta sa identifice produsul si sa il diferentieze pe piata de produsele concurente.

In consecinta, solicitantul are la dispozitie o multitudine de variante in a-si crea marca, cea care sa ii reprezinte cel mai bine activitatea, marca ce ar putea ramane mai usor in mintea publicului/consumatorului daca semnul ales prezinta o distinctivitate ridicata.

Pe langa marcile verbale - o denumire, un slogan scrise cu caractere standard, solicitantul are la dispozitie posibilitatea sa inregistreze ca marca un element figurativ relevant pentru produsele/serviciile sale - un element grafic care nu contine litere sau cifre sau o marca combinata intre cele doua.

De asemenea, solicitantul unei cereri de marca poate opta pentru o marca mai putin traditionala, creand o marca tridimensionala, adica o marca ce este constituita din forma produsului sau a ambalajului sau orice alt semn specific tridimensional care permite identificarea unui produs sau serviciu.
Un exemplu binecunoscut in materie il constituie inregistrarea sticlei de Coca-Cola din 1977 ca si marca tridimensionala, ulterior marii producatori de parfumuri alegand sa isi protejeze recipentele ca marci traditionale, precum Davidoff, Bvlgari.
In plus, solicitantul isi poate crea o marca in miscare – “moving mark”, o Holograma sau o marca sonora.
Cele mai neobisnuite tipuri de marci ce pot fi inregistrate sunt constituite de marcile olfactive, exemplul clasic fiind inregistrarea, pentru mingile de tenis a “mirosului ierbii proaspat cosite” de catre OHIM, iar cel de-al doilea tip este marca gustativa – taste mark, care in prezent poate fi inregistrate doar in cateva state, fiind putine asemenea marci care au obtinut protectia, printre acestea fiind marca ce consta “intr-un gust de lichior” pentru produse din clasa 16, inregistrata la Oficiul din Benelux.

Facem mentiunea ca in ceea ce priveste inregistrarea marcilor in Romania, nu sunt acceptate la inregistrare marcile olfactive si nici marcile gustative, fiind acceptate doar cele verbale, figurative, combinate sau tridimensionale.

Revenind la conditiile legale ce trebuie indeplinite la inregistrarea unei marci, din interpretarea per a contrario a definitiei se desprind primele doua motive absolute pentru care o marca este refuzata la inregistrare, prevazute de art. 5 alin. 1 lit. a si b din Legea Marcilor si anume atunci cand marca nu este susceptibila de reprezentare grafica, (prin urmare nu pot fi inregistrate ca marca o stare, un sentiment etc.) respectiv semnul este lipsit de caracter distinctiv, adica sa fie capabil sa deosebeasca produsele apartinand unui comerciant de celelalte produse identice aflate pe piata. Marca, verbala sau figurativa trebuie sa fie mai mult decat o indicatie de produse sau servicii. Spre exemplu marca “paine” pentru paine este lipsita de caracter distinctiv, de aceea in doctrina s-a stabilit ca pentru a fi acceptata la inregistrare, este necesar sa prezinte un anumit grad de noutate.

Mergand mai departe, art. 5 din Legea nr. 84/1998 contine si alte motive absolute de refuz, pe care comerciantul trebuie sa le aiba in considerare la alegerea marcii, astfel va fi refuzata la inregistrare sau anulata dupa caz, marca compusa exclusiv din cuvinte devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale, sau marca compusa exclusiv din cuvinte ce desemneaza specia, calitatea, cantitatea, originea geografica a produsului, sau marca ce reprezinta exclusiv forma produsului, asa numitele marci “descriptive” ce redau calitatile produsului si nu este in masura sa le deosebeasca in practica de alte produse.

De asemenea o marca ce este de natura sa induca publicul in eroare cu privire la originea geografica, calitatea sau natura produsului sau a serviciului sau contine o indicatie geografica sau este constituita dintr-o astfel de indicatie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, daca utilizarea acestei indicatii este de natura sa induca publicul in eroare cu privire la locul adevarat de origine este refuzata de la inregistrare.
Un semn ce este contrar ordinii publice sau a bunelor moravuri, ce contine numele unei persoane de renume in Romania fara consimtamantului acesteia, care cuprinde reproduceri sau imitatii de steme, drapele, embleme de stat, ecusoane etc. apartinand Uniunii Europene, fara autorizatia organelor competente, sau care reprezinta un simbol religios, este de asemenea refuzat a fi inregistrat ca si marca.
Trebuie mentionat si faptul ca in cazul marcilor compuse exclusiv din cuvinte uzuale, sau din cuvinte ce determina specia, cantitatea, calitatea originea sau timpul fabricari produsului, legea permite o derogare fiind permisa inregistrarea, daca anterior formularii cererii de inregistrare, marca a dobandit un caracter distinctiv ca urmare a folosirii.

Un alt aspect important in alegerea marcii este acela a alegerii nivelului de protectie al marcii ce urmeaza a fi inregistrata. Prin urmare, daca solicitantul preconizeaza o activitate ce se limiteaza strict la teritoriul Romaniei acesta isi poate inregistra marca pe cale nationala, cererea adresandu-se Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM). Daca solicitantul apreciaza ca pe parcursul activitatii sale se poate extinde si in anumite tari, acesta are posibilitatea de a inregistra marca in fiecare din tarile alese pe cale nationala la Oficiile statelor respective sau prin intermediul unei cereri internationale adresata Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (OMPI).

Totusi, daca aceasta doreste o protectie in toate tarile membre ale Uniunii Europene, persoana interesata isi poate inregistra marca la nivel comunitar, de aceasta data cererea fiind inregistrata la OHIM - Office of Harmonization for the Internal Market.

Prin urmare, comerciantul are la indemana atat posibilitatea de a obtine protectia marcii sale in statele din Uniunea Europeana cat si in alte state din afara Uniunii Europeane, pe scurt in oricare din cele 186 de state membre ale Sistemului Madrid, prin formularea unei cereri pe cale internationala la OMPI - Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale. In acest caz marca va fi examinata de Oficiile Nationale din cele 186 de tari membre ale Sistemului Madrid (Aranjament si Protocol). Avantajele utilizarii Sistemului Madrid pentru obtinerea protectiei marcii in alte state semnatare ale Aranjamentului sau Protocolului de la Madrid fata de inregistrarea marcii prin depunerea cererii direct la Oficiile nationale ale altor state consta din eliminarea costurilor cu reprezentarea in fata Oficiilor de catre consilieri autorizati din aceste tari.

Mergand mai departe, urmatorul pas este acela a alegerii clasei/claselor de produse sau servicii pentru care comerciantul doreste inregistrarea marcii. Avand in vedere ca marca reprezinta “cartea de vizita” a comerciantului in relatia cu clientii consideram ca alegerea marcii trebuie sa intervina dupa stabilirea produselor/serviciilor ce vor fi protejate sub marca aleasa, comerciantul putand alege cuvinte, nume, desene, semne distinctive, elemente figurative, forme tridimensionale, culori precum si orice combinatii ale acestora pe care le considera semnificative pentru produsul/serviciul sau si atractive pentru consumator.

In functie de produsele ce urmeaza a fi comercializate sau care vor putea fi comercializate in viitor sau a serviciilor ce urmeaza a fi prestate dupa caz, comerciantul va alege clasele de produse/servicii corespondente in Clasificarea Internationala a Produselor si Serviciilor pentru inregistrarea marcilor, cunoscuta sub denumirea Clasificarea de la Nisa. Astfel persoana interesata poate alege din 34 de clase de produse (1-34) si 11 clase de servicii (35-45).
Fiecare clasa are un titlu (care reprezinta o indicatie generala a domeniului caruia ii apartin, in principiu, produsele si serviciile) si are asociata o lista ordonata alfabetic, care contine, dupa caz, produse sau sevicii care apartin acestei clase.
La inregistrarea marcii comerciantul poate solicita protectie doar pentru produsele din titlul unei clase sau poate alege din lista clasei respective strict produsele/serviciile pentru care doreste protectia.

O importanta deosebita in alegerea marcii in vederea inregistrarii este reprezentata de prevederile art. 6 din Legea nr. 84/1998 ce contine motivele relative pentru care o marca este refuzata la inregistrare sau care o data inregistrata este susceptibila de anulare.
Solicitantul trebuie sa cunoasca faptul ca un semn nu poate fi inregistrat ca si marca daca acesta este identic cu o marca ce a fost inregistrata anterior pentru produse identice, sau daca aceasta este identica sau similara cu o marca anterioara si din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele doua marci le desemneaza, se poate crea, in perceptia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioara.
Trebuie precizat ca prin marca anterioara se intelege atat o marca nationala, o marca comunitara, o marca internationala avand efecte si in Romania, o marca notorie in Romania pentru care s-a depus o cerere de inregistrare, anterior inregistrarii marcii noi, sau in termenii prevazuti de lege – o marca a carei data de depozit este anterioara datei de depozit a cererii de inregistrare a marcii sau, dupa caz, a dreptului de prioritate invocat in sustinerea acesteia.

Despre identitatea si similaritatea marcilor si/sau a produselor si serviciilor, dar si despre riscul de confuzie si asociere, literatura de specialitate dar si practica instantelor de judecata ofera nenumarate definitii, reguli in stabilirea existentei acestora etc., efectuandu-se nenumarate studii asupra modului in care consumatorul/publicul percepe, retine o marca si modul in care acesta este influentat de catre aceasta in momentului alegerii unui produs din mai multe produse identice/similare/complementare.

Ceea ce trebuie retinut este aceea ca pentru crearea unei marci susceptibile a fi inregistrata aceasta trebuie sa nu aduca atingere drepturilor celorlalti comercianti care si-au inregistrat o marca identica/similara pentru produse identice sau similare. Cu alte cuvinte, marca trebuie sa contina elemente de noutate fata de marcile existente, astfel incat consumatorul sa poata sa diferentieze produsele similare sau identice in functie de marca aplicata pe produs.
Riscul de confuzie a fost definit de Curtea Europeana de Justitie in Cauza Canon ca fiind “riscul ca publicul sa interpreteze ca bunurile sau serviciile in cauza provin de la acelasi entitate, sau dupa caz de la entitati relationate din punct de vedere economic.” (CEJ cauza C-39/97 Canon Kabushiki Kaisha v. Metro-Goldwyn-Meyer Inc. Din 29 septembrie 1998, paragraful 29).
Astfel, daca marca pentru care se solicita inregistrarea este similara cu o marca anterioara, atunci functia marcii – aceea de diferentiere - nu este indeplinita, dimpotriva aceasta va crea in mintea consumatorului confuzie intre cele doua marci, in final acesta ajungand sa cumpere un alt produs decat acela pe care il dorea in virtutea calitatilor sale, fapt ce este in detrimentul proprietarului marcii anterioare.

Riscul de confuzie mai poate fi exemplificat prin aceea ca, in virtutea asemanarilor dintre cele doua marci si a similaritatii produselor, publicul sa considere ca cea de-a doua marca ar apartine aceluiasi producator pe care a aplicat-o pe o alta gama de produse. Spre exemplu un producator de cutite de bucatarie isi poate extinde afacerea, incepand sa produca si vesela, motiv pentru care ii aplica o marca asemanatoare, fiind o nou gama de produse. La fel consumatorul, la vederea unei marci similare pe ambalajul veselei poate considera ca nu este vorba de un alt producator ci ca producatorul cunoscut de dansul a inceput sa produca si vesela.
Riscul de asociere a unei marci cu o marca anterioara reprezinta riscul ca publicul sa diferentieze cele doua marci, dar datorita gradului de similaritate a celor doua si a produselor identice/similare/complementare sa considere ca intre cele doua entitati exista o legatura juridica si sa achizitioneze produsele/serviciile in virtutea acestei conexiuni ce in realitate nu exista.

Mai trebuie precizat si faptul ca legea prevede si alte situatii in care o marca poate fi refuzata la inregistrare sau anulata dupa caz, precum si in cazul in care aceasta este identica sau similara cu o marca comunitara anteriora desi nu este inregistrata pentru produse identice sau similare cu cele a unei marci comunitare, daca aceasta din urma se bucura de un renume in Uniunea Europeana, si daca prin folosirea marcii ulterioare s-ar obtine un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele marcii comunitare anterioare. (art. 6 alin. 3)
In mod similar o marca este refuzata la inregistrare daca marca este identica sau similara cu o marca anterioara inregistrata in Romania, daca aceasta este destinata a fi inregistrata ori este deja inregistrata pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care marca anterioara a fost inregistrata, cand marca anterioara se bucura de un renume in Romania si daca prin folosirea marcii ulterioare s-ar obtine un profit necuvenit din caracterul distinctiv si renumele marcii anterioare ori daca folosirea ar fi in detrimentul caracterului distinctiv sau al renumelui marcii anterioare (art. 6 alin. 4).

In concluzie, in conformitate cu prevederile legale, apreciem ca in momentul crearii unei marci, solicitantul trebuie sa se asigure ca aceasta indeplineste toate cerintele legale privind inregistrarea, cerinte care dupa cum am vazut exced teritoriului Romaniei, sa evite creionarea unor semne ce imprumuta elemente ale marcilor existente pe piata si eventual, inaintea formularii cererii de inregistrare sa efectueze o cercetare preliminara asupra semnului in cauza pentru a afla daca exista inregistrate marci identice/similare pe cale nationala, comunitara sau internationala, spre a evita conflictele ulterioare si costisitoare ce s-ar putea ivi.

Articol scris de Madalina-Mihaela Radu (foto), Av. colaborator DILIGENS INTELLECTUAL PROPERTY