Monica Frantugu – Pledoarie pentru spiritul legii
Care e legatura dintre moartea unei fete de clasa a VIII-a, izbita in plin de o masina chiar in fata scolii, pe nume Monica Frantugu (sursa: EVZ.ro, vineri, 04 aprilie 2014) si Ordinul 946/2005, emis de Ministerul Finantelor Publice pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial, cuprinzand standardele de control intern/managerial la entitatile publice si pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial? Poate nu e evidenta, insa citind despre imprejurarile producerii nenorocirii, am decis sa incerc a nu lasa ca aceasta noua viata, curmata de nepasare si nerespectarea legii, sa se fi stins fara sa indrept degetul, precis si la obiect de data asta, pentru a gasi leacul punctual.
Pe unii ii pierd deja de la jumatatea intrebarii. Insa stiu ca profesionistii dreptului cunosc exact legatura, si cu atat mai mult implicatiile. De fapt, din acest punct de vedere nu ar trebui nici in ruptul capului sa public aici acest articol, ci mai degraba pe site-urile de invatamant, sau undeva, la pagina 48 a unui cotidian, in coltul din dreapta jos, la rubrica “Opinia Legala”…
Adevarata intrebare pentru consultant este insa bine pusa aici, si anume: cum ii facem pe responsabilii din institutii, indiferent ca sunt de invatamant, sanatate sau autoritati publice, sa inteleaga necesitatea imediata a introducerii si respectarii procedurilor, standardelor si principiilor de management?
Ele sunt, e adevarat, impuse de lege (pe cea mai importanta am pomenit-o in introducere) si neimplementarea acestora prevede consecinte destul de serioase… De cele mai multe ori, daca fluturati amenzile prevazute de nerespectarea acesteia e deja un pas serios inainte! Dar am tinut sa scriu acest articol, intrucat am constatat ca standardele si procedurile sunt de multe ori (daca nu de regula!) implementate (cand sunt…) mai mult pe hartie decat efectiv! M-ar si mira daca scoala gimnaziala de la Bodestii de Jos nu are, poate nu toate standardele implementate si in monitorizare, dar macar Regulamentul de organizare si functionare revizuit, distribuit si asumat prin semnatura. Semnaturi depuse cu sarg, de luare la cunostinta, inclusiv de directoarea Niculina Puscasu si de profesoara de fizica Anca Stefanescu, care ar fi trebuit sa fie protectori si ocrotitori ai elevei Monica Frantugu, inainte de a-i fi dascali…
Este pentru prima oara cand utilizez intr-un material numele concrete ale persoanelor folosite pentru exemplificare, insa stiti de ce o fac? Pentru ca Monica Frantugu a murit, de acord, poate si datorita soferului care (poate) a condus cum a condus – mai repede sau nu decat limita de viteza prevazuta in localitate, asta se va constata in urma cercetarilor.
Sigur 100% este insa ca Monica Frantugu a murit concret, cu numele si prenumele trecut de-acum in Certificatul de Deces in loc de cel de Absolvire (sau mai tarziu de Casatorie), pentru ca s-au incalcat niste proceduri. Proceduri care ar fi trebuit sa stabileasca cu limpezime de neocolit cine raspunde de vietile elevilor in timpul orelor de curs, in ce imprejurari, cum, cand si cat poate lipsi elevul, insotit de cine si in ce conditii!
Monica Frantugu este victima unui eveniment tragic, inimaginabil in orice tara civilizata din Europa, nu doar datorita faptului ca acolo soferii conduc mai atent, ci in primul rand datorita faptului ca elevii in timpul orelor nu au ce cauta pe strada.
Va sfatuiesc pe toti sa faceti din moartea Monicai Frantugu un portstindard pentru drapelul care sa convinga si sa insufleteasca pe orice director de scoala sau spital, pe orice primar sau presedinte de Consiliu Judetean, sa implementeze standardele si sa urmareasca respectarea lor, nu doar formal, ci printr-o comisie SCIM nemiloasa, care sa taie in carne vie pana constata ca lumea s-a trezit si a inteles.
Pentru ca, pana la urma, si noi romanii trebuie sa intelegem ca procedurile salveaza oriunde in lume sute de mii de vieti in fiecare zi, doar prin simpla lor respectare.
Articol scris de Iuliu Ciupe-Vaida (foto), Director executiv ULPIAN ASSIST




























































