Conform legislatiei in vigoare, operatorii economici care introduc pe piata ambalaje si produse ambalate sunt responsabili sa asigure gestionarea ambalajelor devenite deseuri pe teritoriul national. Insa, procesul continuu de modificare si actualizare a cadrului legislativ genereaza o serie de dificultati in activitatea operationala a companiilor – de la determinarea cantitatilor de ambalaje, la valorificarea cantitatilor obligatorii prin lege.

Studiul derulat de EY Romania, realizat in randul a 260 de companii din diverse domenii din Romania, arata ca peste 90% dintre firmele chestionate spun ca se confrunta cu dificultatea de a determina corect baza de calcul pentru contributiile datorate Fondului de Mediu. Mai mult, aceasta problema risca sa se agraveze prin intrarea in vigoare a contributiilor catre Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), aferente obligatiilor de valorificare a echipamentelor electrice si electronice, a bateriilor si acumulatorilor.

„Observam ca 90% dintre companii sunt intr-o  situatie de risc financiar ridicat sau chiar sever datorat modului in care isi administreaza obligatia privind valorificarea deseurilor provenite de la ambalajele puse pe piata din Romania. Acest lucru inseamna ca aceasta activitate este in continuare generatoare de costuri semnificative si incarcare administrativa”, spune Raul Pop (foto stanga), senior manager al Serviciului de sustenabilitate si schimbari climatice din cadrul EY Romania.

Studiul Ambalajele – riscuri si oportunitati sintetizeaza principalele provocari pe care companiile active in Romania le intampina in procesul de administrare a obligatiilor catre AFM, aferente ambalajelor. Toate aspectele urmarite sunt reprezentative pentru definirea indatoririlor legale ale companiilor care fac obiectul legislatiei privind valorificarea ambalajelor, echipamentelor electrice, bateriilor si acumulatorilor.

„Procesul de determinare si calculare a obligatiilor fata de Fondul de mediu este unul riguros, are natura fiscala si este standardizabil. In acelasi timp, este specific fiecarei companii si presupune un demers complex de colectare a informatiilor din mai multe departamente, de la marketing, achizitii, receptie, administrativ, mediu, calitate, vanzari, distributie, raportare, contabilitate si de la cel financiar”, spune Raul Pop.

Rezultatelor studiului arata ca niciunul dintre domeniile sondate nu inregistreaza performante notabile si toate se afla in zona de risc mediu in ceea ce priveste rezultatele unui potential audit fiscal dedicat contributiilor aferente Fondului de Mediu.

Companiile din sectorul auto si transporturi intampina dificultati majore in intelegerea obligatiilor aferente gestionarii ambalajelor produselor finite si a determinarii cantitative a echipamentelor electrice puse pe piata. Prin raportare la standardul optim de operare – acela de conformitate completa fata de prevederile legale si practica de control fiscal – cea mai buna performanta se observa in gestionarea paletilor de lemn si a ambalajelor materiilor prime, ambele normate in detaliu in relatia cu furnizorii.

Companiile din domeniul “productiei industriale” intampina dificultati majore in determinarea gestionarii bateriilor aferente echipamentelor pe care le pun pe piata, urmate de lipsa unei abordari consecvente in ceea ce priveste managementul costurilor corespunzatoare sumelor de plata catre Fondul de Mediu. In ceea ce priveste conformitatea fata de prevederile legale si practica de control fiscal, cea mai buna performanta se observa in determinarea modului de gestionare a ambalajelor materiilor prime si a ambalajului tertiar (folie si paleti de lemn).

Companiile din domeniul farmaceutic intampina dificultati in colectarea informatiei si cuantificarea corecta a ambalajului tertiar (folie si paleti de lemn), aspect ramas nereglementat in legislatia din domeniul sanatatii, urmat de materiile prime. Insa, produsele finite, echipamentele electrice si bateriile acestora sunt, in general, mai bine cunoscute si administrate decat in cazul altor domenii de activitate. Standardizarea specifica acestei industrii faciliteaza tranzitia spre o conformitate completa la obligatiile fiscale de mediu.

Companiile din domeniul bunurilor de larg consum si comert – desi au o abordare echilibrata a intregului proces privind determinarea obligatiilor catre Administratia Fondului pentru mediu, in privinta gestionarii produselor si ambalajelor pe care le pun pe piata, intampina in continuare unele dificultati in procesul de conformare. Se remarca, insa, o buna intelegere a modului de determinare a cantitatilor de echipamente electrice puse pe piata si a bateriilor care le insotesc.

„Majoritatea activitatilor pe care le presupune demersul de calcul al contributiilor pot fi automatizate, cu conditia implicarii top managementului companiei in determinarea tuturor departamentelor companiei de a-si asuma un rol concret in cadrul acestui proces. Derularea unui audit de sistem pentru determinarea si procedurarea modului de tratare a exceptiilor si distribuirea clara a responsabilitatilor intre departamentele “producatoare” de date sunt esentiale in atingerea unui nivel de conformitate completa fata de obligatiile fiscale de mediu”, a concluzionat Raul Pop.