Primul studiu facut de John Ward in 1987 cu privire la continuitatea in domeniul afacerilor de familie, ramane unul de referinta in domeniu. Autorul a concluzionat pe baza unor analize si statistici amanuntite, ca afacerile de familie au o rata de supravietuire care poate parea dezamagitoare: 30% dintre acestea ajung in mainile celei de-a doua generatii in cadrul familiei, 13% trec la a treia generatie si numai 3% trec dincolo de aceasta. La o prima vedere, asta ar insemna ca averea facuta de prima generatie este risipita fie de catre aceasta, fie de urmatoarele doua generatii. Dupa care, ciclul vietii economice ar trebui sa se reia.

Lipsa unei viziuni pe termen lung, dorinta de a pastra un anumit status-quo, problemele personale, promovarea la conducerea afacerii a unor membrii ai familiei pe criterii emotionale in detrimentul meritocratiei, inexistenta sau ineficienta unui plan de succesiune, reprezinta doar cateva dintre motivele care conduc la esecul afacerilor de familie si confirma implacabilul raport 30/13/3.

O analiza mai recenta a unui grup de trei experti in domeniul afacerilor de familie, Thomas Markus Zellweger, Robert S. Nason si Mattias Nordquist, publicata in anul 2012, incearca sa puna lucrurile intr-o lumina mai optimista. Fara sa conteste munca lui Ward, noul studiu atrage atentia asupra faptului ca raportul 30/13/3 este valabil in egala masura si business-urilor care nu intra in categoria afacerilor de familie, cum ar fi companiile listate.

Totodata, acesta atrage atentia ca, in foarte multe situatii, afacerea de familie nu inseamna o singura firma, ci mai multe, cu obiecte de activitate diferite, pornite de acelasi membru al familiei sau de mai multi, firme care fac parte dintr-un portofoliu care definesc un antreprenor in serie sau o familie de antreprenori.

Mai mult, pe parcursul vietii active a unui om de afaceri, operatiunile lui intra in procese de fuziune prin care, in vederea consolidarii, unele firme dispar inghitite de altele (controlate sau nu de aceeasi persoana sau de un alt membru al familie), au loc vanzari de companii sau de linii de activitate prin care proprietarul decide sa ”marcheze un profit”, sau e nevoie sa se ajunga chiar la inchideri de firme. Sumele obtinute din astfel de tranzactii sunt de cele mai multe ori folosite pentru a porni afaceri noi sau pentru a le dezvolta pe celelalte, deja existente in patrimoniul antreprenorului.

Astfel de ”mutari” nu trebuie sa fie vazute ca fiind esecuri, ci dimpotriva, succese in procesul de continuitate a afacerilor controlate de familie. Mai mult, este subliniat faptul ca un insucces anterior intr-o tentativa antreprenoriala poate avea un impact pozitiv asupra incercarilor antreprenoriale viitoare. Focusul este, asadar, mutat de pe firma, pe familie, iar studiul urmareste sa analizeze in ce masura avem de-a face in cadrul familiei cu un spirit antreprenorial care se transfera la generatiile urmatoare (”Transgenerational Entrepreneurship”), i.e. cu o orientare antreprenoriala a familiei (”Family Entrepreneurial Orientation”).

Concluzia care se trage este ca masurarea succesului in cazul unei afaceri de familie este un proces complex si cel mai important element ramane initiativa antreprenoriala si dorinta de a crea
plus-valoare intr-un cadru pe care antreprenorul il defineste si nu continuitatea ca atare a unei firme sau a alteia cu actionari din cadrul aceleiasi familii.

Revenind la realitatile romanesti, incercam sa vedem in ce masura rezultatele studiilor amintite mai sus sunt aplicabile sau nu afacerilor de familie dezvoltate la noi. Avand in vedere ca primele companii private au inceput sa se infiinteze in Romania abia in ianuarie 1990, este imposibil de verificat aplicabilitatea raportului 30/13/3, rezultat din analiza lui Ward, cele mai vechi afaceri de familie de la noi fiind abia la momentul in care se incearca predarea stafetei catre cea de-a doua generatie. Remarcam, totusi, faptul ca, usor-usor, antreprenorii romani incep sa inteleaga gravitatea problemelor legate de succesiune si tot mai multi dintre ei incep sa ceara ajutor de specialitate.

Pe de alta parte, se observa, insa, o intensificare a ideii de antreprenoriat si libera intiativa, pornind de la tinerii absolventi de universitate care, in numar tot mai mare, isi incearca norocul pe cont propriu, pana la oameni de afaceri experimentati care au dezvoltat business-uri sanatoase de-a lungul anilor si pe care nu ezita sa le cedeze atunci cand cumparatorul potrivit ofera pretul corect. Ocazie cu care, cei mai multi dintre ei pornesc la drum in alte afaceri, de multe ori implicand si generatia urmatoare.

O alta tendinta care se intalneste tot mai des in randul antreprenoriatului romanesc de top consta in listarea la bursa a companiilor detinute de acestia. Si nu vorbim doar de Bursa de la Bucuresti, ci si de listari pe burse internationale, cu greutate in lumea finantelor mondiale.

Confirmarea faptului ca vorbim despre o tendinta si nu de cazuri izolate vine din interactiunea pe care noi la EY o avem in mod continuu cu antreprenorii, atat in activitatea curenta, cat si in cadrul programului ”Antreprenorul Anului”, ce face parte dintr-una din cele mai prestigioase competitii de antreprenoriat la nivel international si care se incheie in fiecare an in luna iunie cu finala mondiala care are loc la Monte Carlo. Iar castigatorii din ultimii ani in Romania ai concursului, pe langa faptul ca ne-au reprezentat la cel mai inalt nivel, reprezinta niste modele de succes care se incadreaza perfect in tendintele internationale mentionate mai sus.

Inchei concluzionand ca la aproape treizeci de ani de la schimbarea de sistem, Romania incepe sa aiba o baza economica solida, constand in afaceri in crestere cladite pe un spirit antreprenorial care, cu siguranta, va ”contamina” si generatiile urmatoare.

Autor: Gabriel Sincu (foto), Associate Partener in cadrul Departamentului de Asistenta Fiscala si Juridica, EY Romania