Printre subiectele la care isi propune sa raspunda recentul proiect de modificare a Codului Fiscal se numara si o noua definitie a locului conducerii efective. O definitie foarte interesanta cu care vine legiuitorul si iata care sunt argumentele.

In primul rand, ce reprezinta locul conducerii efective? Foarte pe scurt, reprezinta locul unde conducerea societatii ia deciziile cheie necesare pentru desfasurarea activitatii (de exemplu, financiare, operationale, comerciale etc.).

La ce foloseste acest concept? Conform regulilor fiscalitatii internationale, o companie trebuie sa plateasca impozit pe profit acolo unde are locul de exercitare a conducerii efective. Atunci cand acesta se afla in alt stat decat cel unde este incorporata societatea, aceasta va plati impozit numai in statul unde se afla locul conducerii efective. In contextul actual, in care vedem modele de afaceri din ce in ce mai volatile si o mare flexibilitate cu privire la locul de unde ne desfasuram activitatea, acest concept este cat se poate de real. Astfel, era necesara introducerea in Codul Fiscal a definitiei locului conducerii efective.

Supriza a venit, insa, din maniera in care aceasta definitie este formulata in proiectul de modificare a Codului Fiscal si intepretarile care pot deriva de aici.

Fara a intra intr-o analiza detaliata a acestei definitii, care ar trebui sa puna multe intrebari specialistilor in fiscalitate, as remarca doar doua aspecte:

In primul rand, se pare ca notiunea de loc al conducerii efective nu se aplica in cazul societatilor aflate in tari cu care Romania nu are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri. De exemplu, societati aflate in Seychelles, Insulele Virgine Americane si Britanice, Insulele Marshall si multe alte jurisdictii (dintre care unele chiar se afla pe lista jurisdictiilor necooperante intocmita de catre Uniunea Eupropeana) nu pot avea locul conducerii efective in Romania. Asta inseamna ca, pentru societati inregistrate in aceste tari, nu ar exista riscul ca autoritatile sa considere ca ar trebui sa plateasca impozit pe profit in Romania, chiar daca, de facto, acestea sunt administrate din Romania.

Este suprinzator, avand in vedere faptul ca in practica internationala acest concept este deseori utilizat tocmai pentru a raspunde unor astfel de situatii. Desigur, regulile generale anti-abuz pot fi in continuare invocate. Totusi, conceptul de loc al conducerii efective ar fi trebuit sa constituie instrumentul cel mai la indemana in astfel de situatii.

In al doilea rand, notiunea de loc al conducerii efective nu vizeaza societatile care au drept obiect de activitate “o simpla administrare de valori mobiliare sau alte active”. Aceasta formulare ne duce cu gandul ca societatile de tip holding sau alte companii care fac doar administrare de active (de exemplu: societati care detin si administreaza active intangibile – marci, patente etc.) nu pot avea locul conducerii efective in Romania, chiar daca deciziile strategice cu privire la administrarea acestor societati se iau din Romania. Din nou, aceasta interpretare surprinde, avand in vedere ca si aceste situatii, in practica internationala, se aflau pe lista celor capturate de conceptul de loc al conducerii efective.

In final, nu pot sa nu remarc ca o astfel de abordare este divergenta fata de proiectul international elaborat de OECD la cererea G8/G7 “Erodarea bazei impozabile si migrarea profiturilor” (proiectul BEPS), care se concentreaza tot mai mult pe substanta tranzactiilor si pe alinierea dintre locul in care se declara si se impoziteaza veniturile cu locul in care se realizeaza activitatea.

Autor: Mihaela Mitroi (foto), Partener, Asistenta Fiscala si Juridica, EY Romania, lider al activitatii de consultanta fiscala si juridica in clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrala si de Sud-Est si Asia Centrala (CESA)