Conducerea companiei si diversitatea de gen
Diversitatea de gen este mai mult un subiect mimat in spatiul de business din Romania decat unul abordat in termeni reali, deoarece problema in sine nu exista. Preluat in Romania din mediile de business consolidate acest subiect isi face mai mult loc in companiile multinationale decat in cele antreprenoriale.
La nivelul acestei prime categorii de companii departamentele de HR fac calcule periodice privind distributia echilibrata intre genuri, coreland de multe ori pastrarea mixului echilibrat cu sanatatea companiei. Sa fie vorba doar de sanatatea companiei? Care e situatia reprezentarii de gen la nivelul top managementului? Cat de reprezentate sunt femeile in consiliile directoare ale companiilor? Deoarece viziunea directorilor generali este foarte importanta, convocam in analiza de fata opiniile acestora asa cum reies din cercetarea facuta de McKinsey facuta pe acest subiect.
Asadar, distributia echilibrata dintre genuri nu este doar o chestiune de sanatate organizationala dar si una de performanta. Datele cercetarii McKinsey demonstreaza ca acele companii care au un mix echilibrat intre genuri performeaza cu 21% mai bine in ce priveste profitabilitatea. Cu alte cuvinte prezenta echilibrata a femeilor si barbatilor in componenta personalului nu este doar una de natura sociala, ci are legatura cu performanta companiei.
Vazuta din perspectiva directorilor generali tema diversitatii de gen are aspecte specifice. De exemplu acei executivi care preiau conducerea companiilor sub-performante sunt constransi la masuri cu o componenta strategica mai mare decat cei care preiau companii care au supra-performat. Prima dintre masurile cu componenta strategica este si schimbarea in proportie de 50% a echipei manageriale in primii doi ani.
De multe ori consecinta unei astfel de masuri este si convocarea, in cadrul consiliilor de adminstratie, a unui numar mai mare de femei. Deoarece in 78% dintre cazuri directorii generali sunt numiti din randul vechii echipei de conducere acestia, in mod surprinzator, fac si cele mai indraznete schimbari.
Daca la inceputul mandatului lor, femeile au o reprezentare in consiliul de administratie de doar 11%, la sfarsitul perioadei de conducere procentul prezentei femeilor creste la 17%. Directorii generali adusi din exteriorul companiei, in mod la fel de surprinzator, sunt mai conservatori si nu cresc dar nici nu scad procentul de reprezentare a femeilor in cadrul consiliilor de administratie.
Proveniti din interiorul companiei sau din exteriorul acesteia, directorii generali au avut anterior responsabilitatea rezultatelor companiilor pe care le-au condus. Asadar, un criteriu esential pentru ca femeile sa fie mai bine reprezentate in consiliilor de administratie este sa li se dea oportuntitatea unei astfel de responsabilitati a rezultatelor. Palnia de selectie a candidatilor tine cont de rezultate.
Perspectiva directorilor generali este importanta dar acceptanta mediului de lucru este in egala masura importanta. Cateva masuri de impact pot sa schimbe automatismele de gandire in ce priveste rolul femeilor in companii. Prima se refera la mentoratul femeilor. Facut in mod responsabil si atent acesta poate sa dea rezultate. A doua se refera la constientizarea subiectivitatii in alocarea noilor responsabilitati, a oportunitatilor, dar si evaluarea rezultatelor si expunerea femeilor la echipa de conducere.
A treia masura priveste modelele de leadership promovate in companie. Modelul profesionistului care are o familie poate fi compatibil cu asteptarile celor mai multe femei care vor o pozitie de conducere si o viata de familie in timp ce modelul profesionistului dedicat in totalitate companiei trimite un mesaj descuranjant de tipul: „Daca vrei sa fii director, renunta la ideea de avea o familie”.
Rolul de lider este un drept si o decizie de fiecare zi. Femeile revendica tot mai mult acest rol. Conducerea companiei si designul organizational poate sa faciliteze sau sa ingradeasca exercitarea acestui drept. Acceptanta mediului organizational conteaza pentru respectarea egalitatii de sanse privind accederea femeilor in roluri de conducere. Mentalitatile se schimba pe masura ce actiunile vorbesc.
Autor: Florentina Susnea (foto), Managing Partner, PKF Finconta



























































